Surse medicale dezvăluie: Ekeng a ajuns la Urgență în opt minute și nu avea urme de manevre de resuscitare. „Timpul optim de intervenție este de două minute. După trei, nici nu mai contează…”

Redactor:
Matei Udrea
Surse medicale dezvăluie: Ekeng a ajuns la Urgență în opt minute și nu avea urme de manevre de resuscitare.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patrick Ekeng, fotbalistul camerunez mort vineri seară, după ce a suferit un stop cardiorespirator pe teren, în timpul partidei Dinamo-Viitorul, a ajuns la Spitalul de Urgență după opt minute de la momentul colapsului și nu prezenta urme de resuscitare, au dezvăluit, pentru ProSport, surse medicale din cadrul unității.

Tragedia de vineri seară, petrecută în direct, în minutul 69 al unui meci din ultima etapă a Ligii 1, continuă să răscolească întreaga societate românească. Medicul de la Dinamo și doctorița de pe ambulanța „Puls” care a asigurat intervenția la partida de vineri au fost audiați de procurori duminică, în dosarul penal in rem pentru omor din culpă și neglijență în serviciu, în timp ce noi informații cutremurătoare ies la iveală.

„Defibrilatorul n-a fost folosit în niciun caz pentru că n-avea urme de șocuri electrice. Dacă au făcut, s-au făcut că fac”

Sursele ProSport au dezvăluit că Ekeng a fost adus prea târziu pentru a se mai poate face ceva. „La UPU (n.r. – Unitatea de Primiri Urgențe), el a venit fără manevre de resuscitare făcute, asta e clar. Defibrilatorul n-a fost folosit în niciun caz pentru că n-avea urme de șocuri electrice și de… Dacă au făcut, s-au făcut că fac. Au făcut ceva rudimentar, empiric. Dar e inadmisibil să fie lângă spital și să ajungă în 8 minute! În mod normal, timpul optim de intervenție e până în 2 minute. Se poate prelungi până la 3 minute, dar așa, trase de păr. După 3 minute, gata, nu mai ai nicio șansă. Dacă e în stop cardiorespirator și au trecut 3 minute, nu mai contează dacă sunt 7, 8 sau… Creierul este primul care se degradează, intri în moarte cerebrală. Dacă se făceau niște manevre acolo, avea niște șanse să fie readus la viață”.

Cei de la Urgență sunt foarte reținuți în ceea ce privește afirmațiile făcute în ProSport de medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu. „Doctorul (n.r. – Bătineanu) spune că avea puls. Dar poate să demonstreze cineva? În schimb, este ăla de la Viitorul (n.r. – fotbalistul Florin Tănase) care spune că striga el la doctor disperat: «Fă-i ceva, nu vezi că nu respiră?». Toți au mizat pe faptul că ajunge la Floreasca și… Deși ei erau medici”. Florin Tănase, fotbalistul de la Viitorul invocat de sursa ProSport, a declarat pentru DigiSport că „am văzut că încă mai respira la început. Eu le ziceam să-i bage mâna-n gură să nu-și înghită limba, iar doctorul mi-a zis că respiră, ca și cum nu ar fi nevoie să-i țină limba.Ekeng respira din ce în ce mai puțin când era jos, iar când l-au ridicat pe targă să-l bage în ambulanță eu am văzut că nu mai respire”.

Medicul Liviu Bătineanu a afirmat că a început manevrele de resuscitare în ambulanță, cu puțin înainte de a ajunge la spital. „Eu am început masajul cardiac cu puțin timp înainte să ajungem, nu pot cuantifica în timp când”, a spus doctorul echipei Dinamo.

„Orice medic de pe salvare trece prin niște cursuri, ALS BLS se cheamă, adică manevre de resuscitare. Dar dacă le faci sau… mă rog, te faci că le faci…”


O nouă tragedie devastează România. Pe gazonul de pe Dinamo, mii de oameni au aprins lumânări în memoria lui Patrick Ekeng, fotbalistul mort fără să primească la timp primul ajutor. FOTO: Mediafax

Personalul de la UPU Floreasca l-a preluat pe Ekeng în secunda în care a ajuns salvarea în parcare. Era însă prea târziu: „În situații din astea, în momentul în care ajunge la spital, manevrele încep imediat. Din ușa spitalului. Ei sunt în stand-by. Ies imediat. Există o echipă care e în stand-by. Manevrele încep imediat, chiar din salvare. Dacă echipajul de pe salvare intră cu brancardul, că poate ăia (n.r. – cei din spital) nu știu – dar în acest caz îi așteptau urgența, fuseseră anunțați – chiar dacă nu sunt anunțați, cum se deschid ușile, echipa intervine”.

Din nou, apar semnele de întrebare. De ce nu s-a intervenit nici pe teren, nici în ambulanță? De ce doi doctori n-au știut ce trebuie să facă într-un caz de stop cardiorespirator? Sunt întrebări cumplite, cu răspunsuri de care ne temem și care pot duce la realități de neînchipuit, dar pe care trebuie să le aflăm. Sursa ProSport încheie într-un ton pe jumătate revoltat, pe jumătate îngrijorat: „Orice medic de pe salvare, indiferent cât de bâtă e și ce specialitate are, trece prin niște cursuri, n-are cum să fie, niște cursuri, ALS BLS se cheamă, adică manevre de resuscitare. Sunt obligatorii, nu poți profesa dacă nu le faci. Dar dacă le faci sau… mă rog, te faci că le faci… Chestia e că omul poate ar mai fi avut o șansă dacă se făceau toate corect, asta e…„.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
Cum a fost ucisă Mirela, de fapt! Chinul de nedescris la care a fost supusă
Cum a fost ucisă Mirela, de fapt! Chinul de nedescris la care a fost supusă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă