Surpriză imensă! Lăcătuș TRANSFERĂ‚ un lot întreg la CSA Steaua. „Da, am ajuns la o înțelegere, vor juca toți acolo!” Soluția găsită pentru înscrierea echipei în campionat. Fiul lui Didi Prodan ar putea îmbrăca tricoul roș-albastru

Surpriză imensă! Lăcătuș TRANSFERĂ‚ un lot întreg la CSA Steaua.
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSA Steaua pare să fi intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru noua echipă de fotbal și înscrierea acesteia în campionat începând cu viitorul sezon.

Formația coordonată de Marius Lăcătuș anunțase numele antrenorului principal – Ion Ion – încă din finalul lunii martie – însă până acum întârziase în a aduce jucătorii necesari pentru ca tehnicianul să-și înceapă oficial treaba. Se pare însă că această problemă a fost rezolvată printr-o înțelegere cu academia Regal Sport, din București, anunță Sport.ro. Conform sursei citate, CSA Steaua ar urma să transfere întreaga generație de jucători născuți în 1999, adică fotbaliști ce au împlinit sau urmează să împlinească 18 ani.

Din lotul 1999 al echipei Regal Sport face parte și Răzvan Prodan, fiul fostului internațional român Didi Prodan, decedat în noembrie 2016, la doar 44 de ani. Astfel, Răzvan Prodan ar putea îmbrăca tricoul Stelei la 25 de ani după ce tatăl său se transfera în Ghencea, de la Olimpia Satu Mare.

  • Regal Sport Club București are un parteneriat cu formația spaniolă Atletico Madrid, fiind prima academie de fotbal a clubului madrilen din Europa, în afara Spaniei.

În aceste condiții, singura necunoscută din acest moment pare să fie în ce ligă va fi înscrisă CSA Steaua – a 5-a sau a 4-a.

Informația a fost confirmată de fostul mare internațional român Florin Răducioiu, coordonatorul staff-ului de antrenor de la Regal Sport.

„Da, e adevarat. Echipa de ’99 va juca pentru Steaua. S-a ajuns la o înțelegere. Marius Lăcătuș îmi este un prieten extraordinar, este o legendă a fotbalului românesc și am ajuns la aceasta înțelegere. Am vrut să îl ajut. Sper și îi doresc să facă o treabă bună acolo și să ajungă în câțiva ani în Liga 1„, a decalrat Răducioiu, conform Sport.ro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup