Suporterii Stelei au sărbătorit lângă noul stadion din Ghencea! Spectacol pirotehnic impresionant la 73 de ani de la înființarea clubului | VIDEO

Suporterii Stelei au sărbătorit lângă noul stadion din Ghencea! Spectacol pirotehnic impresionant la 73 de ani de la înființarea clubului | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Stelei au sărbătorit impresionant cei 73 de ani de la înființarea clubului roș-albaștru. Fanii s-au strâns într-un număr mare chiar în Ghencea, lângă noul stadion ce urmează a fi inaugurat în toamnă.

Aceștia au aprins torțe și au făcut un spectacol pirotehnic impresionant în cinstea clubului pe care îl susțin. Aproximativ 100 de suporteri și-au făcut simțită prezența, prin torțe, fumigene în culorile Stelei, dar și un banner uriaș pe care a fost afișat mesajul „Pentru Steaua facem orice!”.

Suporterii Stelei au sărbătorit cu torțe lângă noul stadion

Inițiativa a fost făcută publică pe pagina de Facebook a Asociației Steliștilor 47, fiind însoțită de același slogan, totodată refren al unuia dintre cele mai cunoscute cântece ale galeriei steliste.

Fanii lui FCSB au afișat un mesaj la Arena Națională

Așa cum era de așteptat ziua de 7 iunie a produs a adus din nou în centrul atenției conflictul dintre FCSB și CSA Steaua. Suporterii lui FCSB au afișat astăzi, în ziua în care Steaua împlinește 73 de ani de la înființare, un mesaj de susținere.

Interesant este că locul în care au ținut să afișeze bannerul este Arena Națională, stadionul pe care evoluează de obicei formația finanțată de Gigi Becali. Fanii care au rămas alături de FCSB în lupta parcă fără sfârșit cu CSA Steaua, echipa care se pregătește să promoveze în Liga 3, au sărbătorit și ei ziua de 7 iunie, afișând un mesaj prin care arată că se identifică cu numele de Steaua în continuare.

„7 iunie, zi de sărbătoare roș-albastră / Nu lăsăm pe nimeni să o șteargă din memoria noastră”, a fost mesajul fanilor FCSB.

suporteri fcsb mesaj ziua stelei nationa arena banner
Mesajul suporterilor FCSB la Arena Națională / 7 iunie 2020

FCSB a emis astăzi un comunicat prin care arată în mod clar că se identifică cu numele de Steaua, pe care nu îl mai poate folosi legal, după ce a pierdut procesul intentat de Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.

Pe cât de lung și stufos, mesajul publicat a stârnit multe comentarii acide în mediul online, consumându-se astfel un nou episod al conflictului tot mai aprins.

„FCSB aniversează astăzi, 7 iunie, 73 de ani de la înfiinţarea celui mai mare club din istoria fotbalului românesc. În 1947, printr-un ordin al Ministrului Armatei Regale, Generalul Mihail Lascăr, lua naştere ASA Bucureşti, iar primul meci din istorie al echipei a avut loc pe data de 24 august 1947.

De-a lungul timpului, echipa a avut cinci denumiri: ASA Bucureşti (Asociaţia Sportivă a Armatei), în perioada 1947-1948, CSCA (Clubul Sportiv Central al Armatei) între 1948 şi 1949, CCA Bucureşti (Casa Centrală a Armatei) între 1950 si 1961, iar denumirea Steaua Bucureşti a fost adoptată în 1961. Odată cu deciziile ÎCCJ, clubul nostru a fost obligat să îşi schimbe denumirea în Fotbal Club FCSB.

Clubul de fotbal a devenit privat în totalitate la începutul anilor 2000, fiind preluat de la Clubul Sportiv al Armatei, în conformitate cu prevederile FIFA şi UEFA şi a continuat tradiţia glorioasă la nivel profesionist şi în noul mileniu!

De-a lungul istoriei, echipa noastră a cucerit 26 de titluri de campioană, 22 de Cupe ale României, 2 Cupe ale Ligii şi 6 Super Cupe ale României, toate acestea reprezentând recorduri ale fotbalului autohton.

În ceea ce priveşte palmaresul european, FCSB este singura echipă românească ce se poate lăuda cu deţinerea unor trofee continentale, Cupa Campionilor Europeni (1986) şi Supercupa Europei (1987). De asemenea, pe plan european, ros-albaştrii au mai jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni, în 1989, finala Cupei Intercontinentale în 1986, o semifinală a Cupei Campionilor Europeni, în 1988 şi o semifinală a Cupei UEFA, în 2006. […] FCSB le mulţumeste, pe această cale, tuturor fotbaliştilor şi antrenorilor de clasă care au adus glorie naţională şi internaţională clubului nostru în cei 73 de ani de existenţă!, se arată în postarea de pagina oficială a FCSB.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Divorțează Prințul William de Kate Middleton?! Cei doi au recunoscut adevărul despre relația lor din ultimii ani
Divorțează Prințul William de Kate Middleton?! Cei doi au recunoscut adevărul despre relația lor din ultimii ani
„Cutremur” la Barcelona: arabii încearcă să deturneze transferul anunțat de Joan Laporta!
„Cutremur” la Barcelona: arabii încearcă să deturneze transferul anunțat de Joan Laporta!
Oana Radu a recunoscut că își urmărea fostul soț la fiecare pas. Ce a descoperit după ce a stat pe urmele lui Cătălin Dobrescu?
Oana Radu a recunoscut că își urmărea fostul soț la fiecare pas. Ce a descoperit după ce a stat pe…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Teo Trandafir şi-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”
Teo Trandafir şi-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Scandalul
Scandalul "puiului vopsit" declanşat de şeful ANPC loveşte întreaga industrie. Clienţii îi ocolesc acum pe cei galbeni la raft
Tocmai a fost creat Internetul de 4,5 milioane de ori MAI RAPID
Tocmai a fost creat Internetul de 4,5 milioane de ori MAI RAPID
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
ORA de VARĂ 2024. Se dă ceasul înainte în România. Se schimbă ora
ORA de VARĂ 2024. Se dă ceasul înainte în România. Se schimbă ora
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Ucraina nu are nevoie să mobilizeze 500.000 de oameni, potrivit comandantului-șef al armatei ucrainene. Avertismentul lui pentru Rusia
Ucraina nu are nevoie să mobilizeze 500.000 de oameni, potrivit comandantului-șef al armatei ucrainene. Avertismentul lui pentru Rusia
David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice
David Popovici se apără în faţa acuzaţiilor de tratament preferenţial pe perioada Jocurilor Olimpice
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup