Antrenorul revelației din Superliga României nu s-a prezentat la flash interviuri și la conferința de presă de după meciul cu Farul, unde CFR s-a impus cu 2-1. A fost victoria în care echipa lui Daniel Pancu a realizat ceea ce părea imposibil când fostul atacant a ajuns în Gruia. CFR se califică în play-off după o serie istorică de 10 victorii consecutive obținute în Superliga României, cu toate că avea doar 5% șanse să ajungă în primele 6 când Pancu a fost instalat în funcție.
Daniel Pancu explică de ce nu a fost prezent la declarații și răspunde la întrebarea dacă CFR a fost ajutată de decizia arbitrului din ultimul minut. Antrenorul spune că „CFR joacă cel mai bun fotbal din România” și anunță că echipa sa intră în lupta pentru titlu. Pancu se amuză când spune că nu are primă de play-off în contract, pentru că situația echipei din acel moment nu justifica un astfel de obiectiv.
Daniel, cum te simți? De ce nu ai mai ajuns ieri la declarații?
Am dormit 5 ore și sunt mai bine acum. Mă simt epuizat. Mi-a fost frig pe toată durata meciului. Am vrut să plec la vestiare spre final, dar știam că nu este regulamentar. A fost o tensiune foarte mare. Am și plecat de la stadion la 10 minute după meci. Dar mă bucur că am realizat ceva important.
Crezi că ați fost ajutați ieri de greșelile arbitrilor?
Arbitri pot să răspundă de deciziile lor. Nu știu dacă am fost ajutați, dacă e ținere reciprocă, dar e o fază discutabilă. Se discută mult despre ea. Aș vrea să se vorbească și despre cum este organizată echipă, despre faptul că adversarii își creează foarte puține ocazii. Și ieri Farul a marcat la singurul șut pe poartă.
Este frustrant că se umbrește victoria voastră cu aceste discuții despre arbitraj?
Nu ne interesează. Performanța este uriașă. Știm ce am realizat. Felicitări, felicitări, felicitări jucătorilor! Pentru cum se bat, cum au știut să forțeze ca să obțină ceva important și să iasă din anonimatul în care erau la un moment dat, când nu vorbea nimeni despre ei.
Ce le-ai spus jucătorilor după meci?
După meci nu am mai vorbit. Le-am scris pe flipchart înainte de a pleca spre stadion „We are the best”, după ce am făcut analizat adversarul. Pentru că jucăm cel mai bun fotbal din România, în acest moment.
Într-o vreme nu pronunțai cuvântul play-off. Acum ai îndrăzni să pronunți cuvântul titlu?
Vom avea șanse. Exact aceleași șanse pe care le aveam de a intra în play-off. Poate chiar mai mari. Acum contează mai mult ca niciodată ce se întâmplă în ultima etapă. Ce facem noi cu Dinamo și Craiova la Rapid. Dacă noi câștigăm și Craiova nu învinge Rapidul asta înseamnă să te duci undeva la 4 puncte de primul loc, după înjumătățire. Ar fi posibil. Ne vom gândi, cu siguranță și la titlu.
Probabil îți dau curaj și cele 10 victorii la rând în campionat.
Jucătorii sunt mi-nu-nați, crede-mă! Și majoritatea fazelor pe care le facem se lucrează la antrenamente. Cea mai mare mulțumire pentru mine este că nu m-am înșelat în privința valorii individuale a jucătorilor. Pentru că mă „luptam” cu oamenii prin studiourile tv pentru că nimeni nu credea că CFR are echipă de play-off. Eu mereu am susținut asta.
Ai avut primă de play-off în contract?
Nu (râde). Nu există și nici de titlu. Nu asta este important. Important este să ne îndeplinim obiectivul.
Ce urmează pentru CFR?
Urmează un joc decisiv. Cupa României este cel mai important obiectiv, până la meciul de la Craiova. Jucăm împotriva celei mai bune echipe din România, în deplasare. Este complicat, dar forma ne dă speranțe.
Cât de mult crezi că puteți duce acest ritm?
Sper să ducem în continuare starea de spirit a echipei. Pentru că atunci când starea de spirit este bună, poți trece ușor peste înfrângeri. Te aduni foarte repede. Și asta este important.
Cum se simte antrenorul Pancu, după 10 victorii consecutive în campionat?
Pentru mine nu s-a schimbat nimic. La fel ca la început, ziua mi-o încep cu fotbal și mi-o termin cu fotbal. Rămân concentrat pe ce am de făcut. Este un mare avantaj al selecționerilor acesta. Analizând echipe câte 3 luni, practic studiai 3 luni ca să joci 90 de minute. Așa că eram obișnuit să analizez în detalii adversarul. Pentru că sunt lucruri care te ajută. Și asta îmi vine natural acum.