Votează cel mai bun portar dinamovist din ultimul sfert de secol! Alege din cele 7 nominalizări ale campaniei Best of Dinamo 25 de ani!

Votează cel mai bun portar dinamovist din ultimul sfert de secol! Alege din cele 7 nominalizări ale campaniei Best of Dinamo 25 de ani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

De azi începe campania specială ProSport dedicată celor mai buni jucători de la Dinamo București în ultimul sfert de secol! Împreună alegem echipa de vis a „câinilor roșii” din ultimele decenii într-un proiect în premieră, Best of Dinamo 25 de ani! Iar startul ne oferă provocarea de a decide care e cel mai bun portar dinamovist din această perioadă, din sezonul 1999/2000 inclusiv până azi!

Timp de aproximativ două zile vei putea alege din cele 7 propuneri pe care ți le-am pregătit.

  • Pentru portar, de la publicarea acestui material și până joi, 18 aprilie, ora 06:00 dimineața, votezi opțiunea ta în sondajul de la finalul acestui articol!

Poți vota un singur jucător o dată, iar fotbalistul cu cele mai multe voturi la final intră în echipa de vis, pe când locul doi devine rezervă în lotul suprem! Detaliile complete ale campaniei pot fi descoperite AICI. Ești pregătit să scrii istorie alături de eroii tăi din teren?

Cel mai bun portar dinamovist. Prima nominalizare, Ștefan Preda: portarul-trofeu al anilor 2000

În fiecare an din intervalul ales de noi în acest demers jurnalistic, Best of Dinamo 25 de ani, Ștefan Preda a reușit să câștige cel puțin câte un trofeu cu Dinamo. Eventul în anul 2000, Cupa în 2001-2002, din nou Cupa în 2002-2003 și al doilea titlu în sezonul 2003-2004. O salbă impresionantă de trofee! Fane Preda (foto jos, stânga) a fost preferat de către Cornel Dinu în fața lui Florin Prunea și, în cele din urmă, a reușit să se impună între buturile roș-albilor în echipa care a readus pe Dinamo, după ani în mediocritatea clasamentului, pe afișul de gală al fotbalului românesc.

Campion cu Dinamo, Ștefan Preda vine să lucreze în Ghencea:

Cristian Munteanu. „Babicu”, portarul de reflex cu trei Cupe și un campionat

Unul dintre greii vestiarului în prima jumătate a anilor 2000, Cristian Munteanu (foto sus, dreapta) este portarul cu patru trofee în palmares în tricoul lui Dinamo. „Babicu” a câștigat de două ori Cupa României (2002- 2003, anul în care a fost prezent în 20 de partide între buturile formației din „Ștefan cel Mare” și 2003-2004) și a reușit să cucerească titlul în stagiunea 2003-2004, an al eventului pentru roș-albi. Excelent portar de reflex, Munteanu a purtat și banderola de căpitan și a strâns, de la borna anului 2000, 55 de meciuri în prima ligă între buturile dinamoviste, formație pentru care a debutat în 1997.

Vladimir Gaev. Bielorusul victoriilor de gală cu ȚSKA Moscova, Leverkusen, Beșiktaș, Everton… 

Un tip liniștit, de vestiar, parcă mereu în așteptarea șansei sale. Portarul care nu a dezamăgit când a fost folosit, a dat siguranță și, chiar dacă nu era cel mai spectaculos goalkeeper, și-a făcut excelent treaba, fie că s-a aflat în fața atacanților de la Ceahlăul sau Gloria Bistrița sau a avut în față vârfurile de la Manchester United, pe Vagner Love de la ȚSKA Moscova, Voronin de la Leverkusen sau fotbaliștii de zeci de milioane de euro de la Besiktas ori Everton.

Ti-l mai amintești pe Vladimir Gaev? FOTO | Cum arată la 9 ani după ce a plecat de la Dinamo

În „Ștefan cel Mare”, „Vova” Gaev (portarul din imaginea de mai sus) a câștigat două titluri în ere diferite (cu Ioan Andone în 2003-2004 și cu Mircea Rednic în 2006- 2007), două Cupe (2003-2004 și 2004-2005), plus o Supercupă (2005) după o confruntare cu rivala istorică, Steaua București, potrivit denumirii de la acea vreme.

Bogdan Lobonț. „Pisica” iubită de toți „câinii”

Bogdan Lobonț a jucat la Dinamo în două perioade. Prima, sezonul 2001-2002, apoi între 2006 și 2009. În ambele a cucerit titlul. Cu două campionate și puțin peste 100 de jocuri disputate în toate competițiile, cel poreclit „Pisica” s-a impus în inimile tuturor „câinilor roșii”. Lobonț a fost portarul din dubla de pomină cu Lazio Roma din preliminariile Champions League, iar în partida tur de pe Olimpico, încheiată la egalitate, 1-1, a parat un penalty.

Printre liderii vestiarului, „Lobby” a fost unul dintre fotbaliștii care intrat în conflict cu Mircea Rednic după antologicul meci contra celor de la CFR Cluj, când Gigi Becali a premiat-o pe Dinamo, iar banii latifundiarului au constituit sămânța discordiei care a dinamitat vestiarul roș-albilor.

Florin Matache. Eroul de la Liberec. Un titlu de campion și o minune

Florin Matache a fost, mulți ani, varianta a doua sau a treia, portarul de antrenament pentru echipa mare și, încă din 2005, când a început să apere poarta satelitului Dinamo 2, și-a așteptat, răbdător, șansa. În sezonul 2005-2006 a apărat în ultima etapă, la Timișoara, primul său meci la echipa mare, apoi a bifat 7 apariții în sezonul în care Dinamo a luat ultimul titlu, 2006-2007. Plus două meciuri în Cupa UEFA, turul 2 preliminar, contra celor de la Beitar Ierusalim.

Florin Matache, eroul din „Minunea de la Liberec

Totuși, Matache, portarul de umplut posterul la Dinamo în multe sezoane, s-a desăvârșit în memoria fanilor drept un erou. Eroul de la Liberec, după returul din Cehia în care Dinamo a întors acel 0-3 dictat la „masa verde” și a eliminat-o pe Slovan, cu un Matache inspirat la loviturile de departajare. Un titlu și o minune, acesta este palmaresul portarului care s-a transferat la Universitatea Cluj după cinci sezoane la echipa mare a „câinilor”.

Kristijan Naumovski. Nord-macedoneanul cu două trofee pentru Dinamo

Portarul nord-macedonean a strâns 35 de partide în poarta lui Dinamo în primul eșalon, trei în Cupa României și patru jocuri în confruntările internaționale. Goalkeeper-ul care a adus siguranță între buturi, dar și două trofee în tricoul lui Dinamo, Kristijan Naumovski (foto jos, bucurându-se alături de suporteri).

Ultima Cupă cucerită de roș-albi, după finala cu Rapid de pe Arena Națională (1-0), din sezonul competițional 2011-2012, meci în care a închis poarta în fața giuleștenilor. Dar și Supercupa din 2012, după un meci cu CFR decis în urma loviturilor de departajare în care, însă, a fost folosit Cristian Bălgrădean. În toate competițiile, nord- macedoneanul a strâns 43 de meciuri pentru „câini”.

Cristian Bălgrădean. Peste 100 de meciuri apărate, pe teren spre ultimul trofeu important

Bălgrădean a reprezentat, în momentul transferului său, o apariție surpriză la Dinamo. Cumpărat de la UTA Arad pentru 50.000 euro, portarul a fost împrumutat, inițial, la Unirea Urziceni, însă a revenit după câteva luni în „Ștefan cel Mare” și a reușit să se impună între buturi.

Transferul lui Bălgrădean a picat! Portarul revine la Dinamo

În sezonul 2011- 2012 a câștigat Cupa României, a fost rezervă în finala cu Rapid, după un sezon în care a bifat 30 de meciuri în campionat pentru Dinamo, alte trei în cupă și patru în tururile preliminare Europa League. S-a revanșat la Supercupa cu CFR Cluj, din 2012, când roș-albii s-au impus, după loviturile de departajare, contra viitoarei echipe a lui Bălgrădean și au adus ultimul trofeu cu greutate în „Ștefan cel Mare”.

Votează cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani aici:

Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

MENȚIUNI. De ce lipsesc Florin Prunea, Bogdan Stelea și Emilian Dolha pentru cel mai bun portar dinamovist

Din nominalizările campaniei noastre absentează trei portari importanți pentru fanii dinamoviști, însă suntem obligați să-i menționăm și să prezentăm motivele care au dus la această alegere.

Este vorba de Florin Prunea, un produs al CCJ din „Ștefan cel Mare”, nume important în istoria „câinilor”, legendă cu sute de jocuri pentru echipă, dar care a apărat foarte puțin după anul 2000, pragul incursiunii noastre, Best of Dinamo 25 de ani. Actualul analist a prins doar 16 meciuri în sezonul 2000- 2001, când Dinamo a luat Cupa, și numai 6 jocuri în sezonul 2001- 2002, în care „câinii” au ieșit campioni.

Precum Prunea, un alt goalkeeper cu un nume mare pentru roș-albi, dar cu reprezentare net superioară în alte perioade la Dinamo decât cea care face obiectul campaniei, este Bogdan Stelea. „Stelică” a apărat în sezonul 2004-2005, dar în doar 13 meciuri, când formația din „Ștefan cel Mare” a cucerit Cupa României.

Cu aproape 50 de meciuri în toate competițiile pe durata a trei sezoane (2008-2009, 2009-2010, 2010- 2011) Emilian Dolha a fost un alt portar important pentru Dinamo, însă fostul rapidist nu a reușit să câștige vreun trofeu cu echipa pe care a spus că o susține și la care s-a întors, peste ani, în postura de antrenor cu portarii.

Ceilalți portari dinamoviști din sezonul 1999/2000 până azi

Laurențiu Brănescu, Vytautas Cerniauskas, Thomas Chesneau, Alberto Cobrea, George Curcă, Gregory Delwarte, Filip Dujmovic, Mihai Eșanu, Fabien Farnolle, Cristian Figueiredo, Khalid Fouhami, Adnan Golubovici, Adnan Guso, Plamen Iliev, Alexandru Iliuciuc, Gudmund Kongshavn, Parfait Mandanda, Traian Marc, Scott McDermott, Tomas Mejias, Glen Moss, Vlad Muțiu, Răzvan Olteanu, Jaime Penedo, Ricardo Piscitelli, Denis Oncescu, Iustin Popescu, Victor Rîmniceanu, Rene Roman, Deniss Romanovs, Cătălin Samoilă, Cătălin Straton, Florin Tene, Daniel Tudor.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…