Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Vin 4 transferuri la FCSB. Gigi Becali pregătește o listă spectaculoasă pentru Champions League

Vin 4 transferuri la FCSB. Gigi Becali pregătește o listă spectaculoasă pentru Champions League

Răzvan Lunga
09 mart. 2025, 23:27, Superliga
Vin 4 transferuri la FCSB. Gigi Becali pregătește o listă spectaculoasă pentru Champions League
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat patru transferuri de top la gruparea roș-albastră după meciul cu Universitatea Craiova.

Finanțatorul campioanei României a dezvăluit pe ce posturi mai are nevoie de jucători.

Gigi Becali face 4 transferuri la FCSB

FCSB a răpus-o pe Universitatea Craiova, scor 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat. Adrian Șut a marcat unicul gol al partidei.

Gigi Becali vrea să își ducă echipa în UEFA Champions League și anunță patru transferuri de top la gruparea roș-albastră.

Finanțatorul campioanei va transfera un atacant de careu, unul lateral, un apărător central și probabil un fundaș dreapta.

„Un atacant de careu, unul lateral, un fundaș central și probabil un fundaș dreapta care să poate să… Săracul Crețu, nu are cine să îl înlocuiască. (n.r. Crețu rămâne?) Normal, nu i-am mărit salariul? Plângea de bucurie.

Pe urmă și Șut, de la 15.000 la 20.000, să se facă dreptate. Cisotti are 15.000, îi fac 20.000, să se facă dreptate. E mai bun decât Olaru, Bîrligea, Tănase…

(n.r. Aveți vreun nume stabilit?) Nimic, nimic. O să încep să mă uit, eu nu prea mă uit”, a spus Gigi Becali, la DigiSport.

Cum l-a numit Gigi Becali pe Cisotti

Gigi Becali a ajuns la concluzia că Juri Cisotti, transferat de la Oțelul Galați, e cel mai bun jucător de la FCSB.

„Cel mai bun jucător al nostru e Cisotti. Nu pierde mingea niciodată. E peste Tănase, Olaru, Bîrligea. Nu am avut niciodată un așa jucător.

La început, s-a ascuns de minge. E cel mai valoros jucător al nostru. Poate juca la orice echipă din Europa. E mai bun decât Olaru. Să nu se supere, dar mi-am dat seama. Se vede că e mai bun. Să nu se supere Olaru.

Nu există așa ceva. Nu am vrut să spun până acum, dar azi m-a făcut să spun. Arată limpezime în joc, claritate. Și cu presiune când e, pasează cum trebuie, nu am văzut așa ceva niciodată.

Cred că are salariu 15.000. I-am zis lui Mihai (n.r. Stoica): «de mâine are 20.000». Cel mai uzat. Băluță are 20. I-am făcut 20.000. Îi fac și lui, pentru că nu e dreptate”, a declarat Gigi Becali la PrimaSport.