Vasile Miriuță, antrenorul celor de la Poli Iași, a vorbit despre remontada miraculoasă realizată la Galați, cu Oțelul, scor 3-2, în inferioritate numerică, fiind de părere că, mentalitatea germană a sa și-a pus amprenta asupra acestui succes realizat în condiții speciale.
Tehnicianul grupării moldave recunoaște că, la 0-2, cu un om mai puțin pe teren, se gândea că va lua 5-6 goluri și se va întoarce la Iași cu un eșec rușinos.
Antrenorul celor de la Poli Iași a reacționat după remontada miraculoasă realizată în deplasare cu Oțelul Galați, scor 3-2, în inferioritate numerică, fiind de părere că, mentalitatea germană dobândită în cariera sa de jucător în Budensliga, și-a pus amprenta asupra acestui succes realizat în condiții speciale.
Pe de altă parte, Miriuță le atrage atenția jucătorilor săi că acest succes nu schimbă cu nimic situația echipei, una care rămâne în continuare dificilă în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Sincer nu-mi aduc aminte o remontada din minutul 5, in inferioritate numerică. La 2-0 mă gândeam să nu luam 5 sau 6. Vai de capul nostru. La 2-1 mă gândeam să păstrăm scorul, apoi la o faza fixa să egalăm. Când au luat și ei roșu, poate puteam să le dăm și golul trei. Nu pot să explic, multă lume nu întelege ce trăiești pe bancă. Țin să le mulțumesc băieților, au făcut un meci senzațional. La pauză le-am spus să nu luăm al treilea gol. Nu sunt eu cel mai mare tactician, dar am mentalitatea germană.
Am iesit afară din vestiar, i-am lăsat să se bucure pe jucători. Trebuie să fim pregătiți în play-out, pentru că nu am făcut nimic deocamdată, suntem tot acolo. Pentru psihicul jucătorilor mei, contează enorm să revină de la 0-2. (n.r. – în play-out) Nu vor fi probleme, știu ce băieți am la echipă. Se va juca până în ultima etapă. Suntem 6-7 echipe acolo”, a declarat Vasile Miriuță la DigiSport.
Veteranul Mihai Bordeianu spune că după venirea lui Vasile Miriuță la echipă, în locul lui Emil Săndoi, au început și jucătorii să realizeze că nu trebuie să joace mult mai simplu, fără se se complice, mai ales în fața porții.
„Am avut cinci ocazii și am dat trei goluri. Când am redus din diferență, am simțit că se poate. Au luat ei roșu, au avut și ocazii după aia, iar pe final, am câștigat cele trei puncte. Nu pot să spun ce ne face (n.r. – Vasile Miriuță), începem să realizăm că nu trebuie să complicăm fotbalul mai mult decât trebuie. Suntem taxati. Va fi un play-off foarte disputat, diferența este foarte mică. Cine poate prinde cea mai bună formă, va scăpa. Cu trei victorii, poți fi pe primul loc. Nu vreau să vorbesc, să stârnesc ceva (n.r. – legat de salariile restante). E clasic, ca și până acum”, a spus Mihai Bordeianu.
Ștefan Ștefanovic, autorul golului victoriei din prelungiri, susține că noul tehnician al echipei le-a ridicat enorm de mult moralul și i-a făcut să fie un grup mult mai puternic decât erau înainte.
„A fost fost dificil, am luat roșu în minutul 5. Am dat dovadă de caracter, de grup, iar la sfârșit am luat cele trei puncte. (n.r. – Vasile Miriuță) Secretul dumnealui este este că ne face să fim un grup puternic. Ne-a ridicat moralul foarte mult de când a venit. Se vede bine play-out-ul acum. Trebuie să muncim mai mult și să ne îndeplinim obiectivul”, a concluzionat Ștefan Ștefanovici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER