Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Lovitură pentru Rapid: „Cred că suntem singurii”

EXCLUSIV RAPID Lovitură pentru Rapid: „Cred că suntem singurii”

Recent, cei de la Rapid au primit o lovitură destul de dură. Concret, nu mai puțin de 10 sectoare vor fi închise la următorul meci pe care giuleștenii îl vor disputa pe teren propriu, cel cu Universitatea Cluj, parte din etapa a treia a play-off-ului Superligii. Sancțiunea a venit după incidentele pe care suporterii le-au provocat la partida cu Universitatea Craiova.

Vasile Maftei, directorul tehnic al Centrului de Copii și Juniori al Rapidului, a vorbit despre acest subiect în emisiunea „Exclusiv Rapid”, realizată de ProSport.

Vasile Maftei este sigur, după pedeapsa îndurată de Rapid: „Suntem puțin vânați!”

La meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova, din ultima rundă a sezonului regulat, scor 1-1, o petardă și două fumigene au fost aruncate pe suprafața de joc. Duelul a fost întrerupt de două ori, iar dosarul conturat după fluierul final a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal (FRF).

La finalul ședinței organizate, oficialii au hotărât ca nu mai puțin de 10 sectoare să fie închise la următoarea partidă a giuleștenilor de pe teren propriu, cea cu U Cluj. Practic, circa 5.000 de locuri vor fi indisponibile.

Vasile Maftei, fostul căpitan al Rapidului, a transmis că, în opinia lui, pedeapsa este una exagerată.

În plus, ex-fotbalistul a prezentat o idee controversată: giuleștenii, ajunși într-un punct crucial al sezonului, având șanse la titlu, ar fi „vânați” și tratați diferit.

„(n.r. – Rapid are 10 sectoare închise la meciul cu U Cluj) E exagerat, dar dacă ăsta e regulamentul… (n.r. – Mai vezi sectoare închise și la alte echipe?) Nu. Cred că suntem singurii. Poate că suntem puțin vânați! Mă gândesc că suntem acolo, în lupta pentru campionat, și se întâmplă câte ceva.

S-a cam obișnuit toată lumea, când e vorba de Rapid: «Lăsați-i în pace, că se întâmplă ceva!». (n.r. – Te referi la ce s-a întâmplat acum doi ani) Exact (n.r. – dosarul Pyro). Se întâmplă câte ceva. Mă bazez pe faptul că jucătorii vor fi mult mai implicați, mai responsabili și mai motivați”, a afirmat Vasile Maftei, pentru ProSport, la „Exclusiv Rapid”.

Situația în clasament

În acest moment, Rapid ocupă ultima treaptă a podiumului, după două etape de play-off scurse. Giuleștenii au 31 de puncte, cu două în minus față de liderul U Cluj și de formația poziționată pe locul secund, Universitatea Craiova.

Trupa lui Costel Gâlcă a debutat în mini-campionatul de primăvară cu un succes extrem de important: 3-2 în fața lui Dinamo, pe propriul gazon. În etapa a doua, giuleștenii nu au mai repetat isprava și s-au înclinat în Gruia, scor 0-1.

Rămâne de văzut dacă Rapid va cuceri titlul. Cert e că lupta la vârf este strânsă și extrem de interesantă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SURPRIZĂ la Wimbledon! Campioana de la Roland Garros, ELIMINATĂ în turul secund
Mediafax
Ileana Sterp A DIVORȚAT de soțul ei, Daniel. A făcut anunțul trist în urmă cu câteva minute: 'Eu și soțul meu...'
Cancan.ro
„Miracolul spaniol”, un deliciu ideal pe timp de caniculă. Ce recomandă medicii să mâncăm atunci când afară sunt temperaturi extreme
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Descopera.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Promotor.ro