Valeriu Iftime, mesaj ferm pentru Mihai Teja: „Nu pot spune că voi continua la nesfârșit cu el”. În ce scenariu se va schimba antrenorul la FC Botoșani: „Atunci, trebuie să îi spun la revedere!”

Valeriu Iftime, mesaj ferm pentru Mihai Teja: „Nu pot spune că voi continua la nesfârșit cu el”. În ce scenariu se va schimba antrenorul la FC Botoșani: „Atunci, trebuie să îi spun la revedere!”
  • Publicat:

Valeriu Iftime i-a transmis antrenorului Mihai Teja că nu are postul bătut în cuie la FC Botoșani.

Parcursul ezitant din acest start de sezon a agitat apele la Botoșani, însă până în acest moment Mihai Teja și-a păstrat postul. Rezultatul de egalitate obținut în deplasarea cu Rapid, 1-1, i-a dat un balon de oxigen tehnicianului, care, însă, nu a scăpat de amenințarea demiterii.

Patronul Valeriu Iftime a rămas cu gândul la umilința suferită de echipa sa în urmă cu două etape, când a cedat cu 7-0 în fața lui Sepsi. Omul de afaceri din fruntea lui FC Botoșani l-a avertizat pe tehnician că nu va mai accepta să treacă printr-un astfel de scenariu.

Valeriu Iftime, mesaj ferm pentru Mihai Teja: „Nu pot spune că voi continua la nesfârșit cu el”

Valeriu Iftime i-a transmis lui Mihai Teja că îi dă credit în continuare, dar l-a atenționat că vrea să vadă o față nouă a echipei care până în urmă cu două sezoane era obișnuită cu prezența în play-off.

„Trebuie să facem performanță și să jucăm mai bine. Cred că avem niște probleme la mijloc și chiar în apărare și mă gândesc să construiesc ceva de viitor. Am cedat destul de ușor în meciul de la Sf. Gheorghe și s-a întâmplat acel scor pe care nu vreau să-l pronunț, pentru că intru într-o stare, așa…

Nu i-am dat niciun ultimatum lui Mihai Teja, însă nu pot spune că voi continua la nesfârșit cu Mihai. Am spus că dacă rezultatele nu sunt cele care ni le-am propus trebuie să se retragă de unul singur. Eu i-am spus că vreau să continui cu el, că poate și că vreau să continui cu el. Am spus că dacă ne atinge foarte rău focul Rapidului, atunci este o problemă, și nu cred că Mihai ține de scaun și-l dau afară ca pe nu știu cine…

Mihai este antrenorul meu și țin foarte mult la el și am foarte multă încredere în el. Dacă ne bate la un gol diferență și am jucat bine tot meciul nu este nicio problemă, dar dacă nu dăm un șut pe poartă până în minutul 60, atunci trebuie să îi spun la revedere”, a declarat Valeriu Iftime, potrivit Sport Total FM.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen