Acasa » Fotbal Intern » Superliga » A plecat de la Dinamo și a semnat în Superliga!

MERCATO A plecat de la Dinamo și a semnat în Superliga!

A plecat de la Dinamo și a semnat în Superliga!
Valentin Țicu, fost jucător la Dinamo, a semnat cu Farul. Sursă foto: Colaj ProSport

Valentin Țicu (25 de ani), fotbalist care a plecat de la Dinamo București la finalul sezonului 2025-2026, a semnat, gratis, cu o altă grupare din Superliga României.

Mutarea a fost confirmată oficial, miercuri, 1 iulie 2026, prin intermediul unui comunicat postat de club pe platformele de socializare.

Valentin Țicu rămâne în Superliga, după plecarea de la Dinamo: a fost prezentat oficial de Farul!

Valentin Țicu a semnat cu Dinamo București în ianuarie 2026 și a sperat să își relanseze cariera, după ce la Petrolul Ploiești, clubul care l-a crescut, totul s-a prăbușit din cauza unei accidentări grave.

Chiar dacă li s-a alăturat „câinilor” fără o pregătire corespunzătoare, fizic vorbind, Țicu a reușit să ajute în a doua jumătate a sezonului 2025-2026 în 9 partide.

Cu toate acestea, nu a marcat și nu a pasat decisiv, iar la capătul stagiunii, șefii din „Ștefan cel Mare” nu i-au mai prelungit înțelegerea.

Miercuri, 1 iulie, la câteva săptămâni după ce despărțirea dintre Țicu și Dinamo a devenit oficială, clubul Farul Constanța, rămas în Superliga în urma barajului, a anunțat că l-a semnat pe fundașul stânga în vârstă de 25 de ani.

„Valentin Țicu este începând de astăzi jucătorul Farului! Mult succes în alb-albastru, Vali!”, au scris „marinarii”, pe pagina oficială de Facebook.

Ce mutări s-au mai realizat la Farul Constanța

Înaintea scurtei aventuri de la Dinamo București, Valentin Țicu a mai jucat doar pentru Petrolul, în tricoul căreia a adunat 169 de partide.

Țicu a fost căpitanul „lupilor galbeni” și, printre altele, i-a ajutat cu 8 goluri și 11 pase decisive. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota sa de piață este de 200 de mii de euro.

În ceea ce o privește pe noua sa echipă, Farul Constanța se reorganizează din temelii în această vară. Pe banca tehnică a fost adus experimentatul antrenor Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), iar la nivelul lotului au fost legitimați trei fotbaliști noi.

Este vorba despre Ionuț Cercel (19), reîntors la malul mării de la FCSB, doar sub formă de împrumut, Nicolas Constantinescu (19), un atacant de perspectivă luat de la Aerostar, tot ca împrumut, plus Eddy Sylvestre (25), un mijlocaș francez adus gratis de la USL Dunkerque.

De asemenea, Farul Constanța le-a prelungit înțelegerile lui Denis Alibec (35) și Ionuț Larie (39), doi dintre veteranii echipei.

„Am semnat prelungirea contractului. Nu am mai vrut să plec de aici pentru că sunt acasă și vreau să ajut clubul acesta să redevină o forță în campionat și să încercăm să luptăm pentru play-off.

Am semnat doar pe un an. Vreau să rămân aici pentru restul carierei, dar acum nu depinde doar de mine, trebuie să mă înțeleg și cu conducerea, cum am făcut-o anul acesta”, Denis Alibec, după prelungirea contractului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]