Valentin Crețu, unul dintre veteranii vestiarului de la FCSB, a tras concluziile dureroase după o nouă înfrângere în campionat, scor 0-1 acasă cu Unirea Slobozia.
Fundașul dreapta și-a criticat colegii în urma acestei noi umilințe și îi avertizează pe aceștia să „pună osul” pentru a scoate echipa din criza fără precedent în care a intrat de la începutul acestui sezon.
Veteranul de pe banda dreaptă a apărării la FCSB și-a spus ofurile la flash-interviu după o nouă rușine suferită în Superligă, 0-1 pe teren propriu, în Ghencea, cu Unirea Slobozia.
Fundașul intrat titular de data aceasta în locul lui Ionuț Cercel și-a taxat coechipierii și îi avertizează pe să depună eforturi mai mari pentru a scoate echipa din „hăul” fără precedent în care a intrat în ultima perioadă de timp.
„E greu de găsit o explicație, înfrângere dureroasă acasă, din păcate, la prima ocazie, am luat gol, au aglomerat și apoi nu am mai putut egala. Defensiva pornește din atac, așa e la orice echipă. Trebuie să atacăm cu toți și să ne apărăm cu toții. Dacă Mister nu găsește explicații…
Să fie ca mereu până acum în fiecare an. Să începem prost și să revenim. Am avut meciuri în care am revenit, dar acum nu am mai reușit să revenim. Nu știu pe unde a intrat mingea în poartă. Am pus piciorul, dar când intră…Câteodată te ajută norocul, dar trebuie să pui osul la treabă, să muncești. Nu pot să-mi dau seama cum am ajuns în situația asta”, a spus Vali Crețu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FFCSB-1400x788.jpeg)
Foto: ProSport
Florin Tănase trage și el un semnal de alarmă, ca mai mereu în ultimul timp, și spune că echipa trebuie să se trezească până nu e prea târziu, și reafirmă că returul cu Drita este cel mai important meci de anul acesta.
„Tase” recunoaște că este cât se poate de clar că echipă se confruntă cu foarte multe probleme, dacă aceasta a ajuns să sufere eșecuri pe bandă rulantă în debutul de sezon.
„Așa se întâmplă când nu joci ceea ce trebuie din primul minut până în minutul 90. Astăzi adversarul a câștigat cu puțină șansă. Am avut câteva ocazii de a marca, portarul lor a fost într-o formă foarte bună.
Au ajuns o dată în careu și au marcat. Trebuie să ne trezim și să începem să acumulăm puncte. Problema este că nu am marcat în această seară, trebuia să o facem, păcat. Trebuie să acumulăm puncte pentru că deja este o distanță foarte mare față de primul loc.
Trebuie să mergem acolo să ne calificăm, fără dubii. Este unul dintre cele mai importante meciuri, iar după aceea ne gândim la următorul meci din campionat.
Returul acesta este cel mai important de anul acesta, e clar că sunt mai multe probleme dacă nu câștigi și suferi atâtea înfrângeri. Nu este doar o singură problemă”, a declarat Florin Tănase.