UTA și-a luat internațional martinican, cu o prezență în La Liga! Rednic: „Avantajul e că e antrenat”

Călin MNERIE
UTA și-a luat internațional martinican, cu o prezență în La Liga! Rednic: „Avantajul e că e antrenat"

În primele patru runde din SuperLigă, UTA a stat în trei fundași centrali, experimentații Alexandru Benga și Ibrahima Conte și puștiul Darius Iurasciuc.

De astăzi, însă, Mircea Rednic are un nou fotbalist la dispoziție, pe Florent Poulolo (27 de ani), un international din Martinica, cu pașaport francez. Acesta a ajuns deja la Arad, s-a și antrenat cu noii săi colegi și a semnat un contract ce-l leagă de Bătrâna Doamnă până în vara anului viitor, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

Florent Poulolo a debutat în prima ligă spaniolă în plină pandemie

Florent Poulolo e născut pe 2 ianuarie 1997 la Fort-de-France, în Martinica și are 1,89 metri. Fundaşul a început fotbalul la echipa locală Aiglon du Lamentin. La 15 ani a plecat în Franţa, la celebra academie Clairefontaine, după care a mai evoluat la juniori, la Drancy și Arles-Avignon. Pentru cea din urmă și-a făcut debutul la seniori, iar după o scurtă perioadă a trecut la Olympique Alès.

În 2018, Poulolo a fost achiziționat de Getafe, unde a evoluat timp de doi ani la „satelitul” grupării spaniole, dar a prins și două meciuri la prima echipă în sezonul 2019-2020. Mai întâi, a fost integralist într-un duel din Cupa Spaniei cu El Palmar CF, iar apoi și-a făcut debutul în La Liga pe 13 iulie 2020 (în pandemie), când a intrat în minutul 90+7 al partidei cu Deportivo Alaves.

Din 2020 până în această vară, Florent Poulolo a evoluat doar în Cehia, pentru formațiile de primă ligă Sigma Olomouc (2020-2023), Mlada Boleslav (2023-prezent) și Dynamo České Budějovice (februarie – iunie 2024, împrumut). În această vară, a fost rezervă neutilizată la partidele disputate de Mlada în campionat și UEFA Conference League.

Începând din 2022, evoluează și pentru echipa națională din Martinica, pentru care a strâns 15 selecții. A fost prezent la turneul final al Gold Cup din vara anului trecut, unde a oferit o pasă decisivă în victoria cu 2-1 împotriva celor din El Salvador.

Poulolo e cotat la 275 de mii de euro pe transfermarkt, iar piciorul său de bază este dreptul.

„Fundașul central Florent Poulolo, în vârstă de 27 de ani, a semnat astăzi un contract valabil cu UTA pentru un sezon cu opțiune de prelungire pe încă un an. Bun venit la Arad, Florent Poulolo!” – a anunțat și clubul UTA pe site-ul oficial.

Rednic: „El e pregătit, sunt șanse mari să fie în lot pentru meciul cu Oțelul”

Mircea Rednic vorbise despre Florent Poulolo înainte de deplasare echipei sale la Clinceni, pentru ceea ce avea să fie primul succes stagional (1-0 cu Unirea Slobozia). „Mai e vorba de un fundaș central, care a avut joi meci în Conference League, lipsește doar semnătura. Nu am lucrat cu el, e un francez și sper ca marți să vină și el. Avantajul e că e antrenat, a făcut jocuri amicale. Nu a jucat ultimul meci în Conference League, dar a fost în lot, el e pregătit. Acum depinde cum ne mișcăm noi de repede, deci șanse mari ca și el să fie în lot pentru meciul cu Galați, de sâmbătă”, au fost cuvintele „Puriului” din urmă cu o săptămână.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro