LIVE 🚨 UTA – Rapid în debutul etapei 4 din Superliga. Pauză la Arad

Călin MNERIEGigi Grigorescu
UTA - Rapid în debutul etapei 4 din Superliga. Pauză la Arad
UTA și Rapid se întâlnesc în primul meci din etapa 4 din Superliga. Foto: ProSport
21:56

Min. 45: pauză

Cătălin Roman a pus capăt primei reprize a confruntării.

21:29

Min. 27: ocazie UTA

Padula are o acțiune personală, trece de mai mulți adversari jonglând mingea, după care șutează exact în transversală de la aproximativ 8-9 metri.

21:21

Min. 1: coregrafie impresionată a galeriei UTA

Suporterii formației arădene au avut un moment pirotehnic superb.

Foto: ProSport

Fanii au afișat și un banner acid la adresa adversarilor, pe care s-a putut citi: „Când chiar credeam că le-am văzut pe toate, stau împreună revoluționarii și colaboratorii de la securitate”.

21:02

Min. 1: a început partida

Cătălin Roman a dat drumul confruntării.

19:41

Echipele de start

UTA (1-4-2-3-1): Tordai – A. Dorobanțu, Benga, Ouaneh, Padula – Mino Sota, Odada – Abdallah, Alin Roman, Al. Pitu – Sinani. Antrenor: Adrian Mihalcea
Rezerve: Gorcea, Bădescu, Pospielov, Tzionis, Papeau, Țăroi, D. Ilie, M. Coman

Rapid (1-4-3-3): Aioani – D. Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Sălceanu – Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Kodor, Al. Dobre. Antrenor: Daniel Pancu
Rezerve: Ungureanu, Petrila, Jambor, Graovac, El Sawy, Onea, R. Pop, Niculcea, A. Șucu, A. Kumer Celik, Kamara, Stojilkovic

Meciul UTA – Rapid are loc în etapa 4 din Superliga, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.

De asemenea, duelul de pe Stadionul „Francisc Neumann” din Arad poate fi urmărit și la televizor pe posturile DigiSport 1 și PrimaSport 1, de la ora 21:00.

UTA – Rapid Live Text Online, de la 21:00, în etapa 4 din Superliga

Partida de la Arad este prima și singura a zilei și marchează debutul etapei 4 a Superligii. De o parte și de alta se află echipe cu stări de spirit total diferite.

Gazdele sunt pe penultimul loc, cu un singur punct, luat în etapa 2, după 2-2 pe teren propriu cu Oțelul, când UTA a egalat în minutul 90+3.

De partea cealaltă, Rapid are același număr de puncte ca liderul FCSB, 7, dar beneficiază de un golaveraj mai slab, +3, față de +4.

Rapid l-a prezentat joi pe Filip Stojilkovic drept noul atacant al lui Daniel Pancu, iar la scurt timp jucătorul s-a urcat în avion, făcând parte din delegația echipei alb-vișinii.

Și nu doar că este alături de noii lui colegi, dar are șanse să debuteze, deoarece tehnicianul l-a oprit în lot. Ceilalți atacanți sunt El Sawy, Kamara, Petrila, Dobre, Jambor, Kodor și Pop.

Intersant este modul în cate Pancu abordează partida, deoarece vor mai fi trecuți pe foaia de joc fundașul Alin Celik, plus mijlocașii Andrei Niculcea și Andrei Șucu.

Niciunul nu a jucat vreun minut în actuala stagiune competițională, dar au făcut parte din lotul Rapidului la toate cele 3 meciuri de până acum.

Declarațiile celor doi antrenori

„Rapid are un număr de puncte bun și un joc consistent după venirea lui Pancu din vară. Iar începutul de campionat nedorit pentru noi creează o presiune în plus.

Anul trecut ne-am întâlnit în meciul cu CFR Cluj de la Arad, duel câștigat de Pancu cu 1-0. E clar că și acum au jucători de calitate, cu mingea la picior.

Au atacant pivot, au jucători care caută profunzimea, pe viteză. Deci nu ne va fi ușor. Cred că în momentul de față este una dintre cele mai în formă echipe.

Așteptăm cu nerăbdare și noi acest meci să ștergem din urmele rămase după ultima partidă de deplasare. De fiecare dată, împotriva echipelor bune există presiune și dorință.

Știu că stadionul va fi plin. În primul moment al meciului va fi un avantaj. trebuie să-l menținem de partea noastră, să reușim să gestionăm situațiile din timpul jocului.

Surprinzător este că nu am avut la meciul cu Voluntari atitudinea arătată anul trecut. Lucrul acesta m-a deranjat și practic acest lucru face parte din filozofia mea și a noastră de joc.

Dacă ne lipsește acest lucru, pierdem pierdem foarte mult. Au existat, bineînțeles, anumite discuții, dar îngrijorare nu”, a spus Adrian Mihalcea.

„O nouă deplasare, un meci de tradiție. Iarăși un teren foarte greu, dar unde Rapid are tradiție favorabilă. De mult timp nu am pierdut la Arad.

O atmosferă caldă, o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, calitativi în atac, care nu traversează o perioadă foarte bună.

Mă refer la numărul de puncte adunate, deși în opinia mea meritau mult mai mult. Este o echipă care va avea cuțitul între dinți.

Va trebui să ne ridicăm la nivelul lor de atitudine, dorință de victorie. Și noi venim după o victorie foarte importantă și ne dorim să continuăm pe aceeași linie, să obținem puncte.

UTA este foarte periculoasă. Și în ultimul meci jucat acolo, când eram la CFR, a fost una dintre echipele care ne-au întins serios.

Nu-l mai au pe Costache, dar au Papeau, Pitu, l-au înlocuit bine. În niciun caz nu e în scădere, mă aștept la un meci foarte, foarte complicat”, a comentat Daniel Pancu

Echipele probabile

UTA (1-4-2-3-1): Gorcea – A. Dorobanțu, Benga, Pospielov, Padula – Sota, Odada – Tzionis, A. Roman, Pitu – M. Coman. Antrenor: Adrian Mihalcea

Rezerve: Tordai – Bădescu, Abdallah, Ouaneh, Sinani, Țăroi, Papeau

Rapid (1-4-3-3): Aioani – D. Ciobotariu, Pașcanu, Kramer, Sălceanu – Grameni, Vulturar, Bubanja – Moruțan, Kodor, Al. Dobre. Antrenor: Daniel Pancu

Rezerve: Ungureanu, Petrila, Graovac, Niculcea, A. Șucu, Celik, El Sawy, Kamara, Jambor, Filip Stojilkovic

Meciul de pe Stadionul „Francisc Neumann” din Arad est arbitrat la centru de Cătălin Roman, ajutat la linii de Florin Neacșu și Adrian Alexandru.

În camera VAR au fost delegați Viorel Cojocaru și Sebastian Gheorghe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]