Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc a încheiat cantonamentul din Slovenia cu o victorie norocoasă (1-0) în fața omologilor lor din campionatul Serbiei. Zeleznicar Pancevo a terminat campionatul precedent tot pe locul 10, exact ca și arădenii în SuperLigă și încă cu același număr de puncte, așa că miercuri seară s-au întâlnit la Terme Zrece două formații apropiate valoric.
Poate, echipa de la sud de Dunăre avea un plus de omogenitate, căci Adrian Mihalcea schimbă destul de mult „cadrele” în această vară la UTA și până acum rezultatele sunt contradictorii.
În celălalt test disputat în Slovenia, arădenii au cedat cu 0-1 în fața albanezilor de la Vllaznia, care miercuri au pierdut cu 2-0 în fața celor de la Petrolul.
Amicalul cu Zeleznicar a fost decis de o acțiune a lui Alin Roman în stânga, finalizată cu o centrare puternică în 6 metri, de unde portarul sârbilor (Popovic) și-a băgat mingea în propria plasă.
După numărul de ocazii create, dar ratate cu seninătate, se poate spune că UTA a fost echipa mai bună și a meritat succesul. Același Roman a avut șansa unui gol rapid (minutul 14), dar nu a prins cadrul porții goale de la 25 de metri. Celelalte trei ocazii imense au venit din partea puștilor celor de la UTA în ultimul sfert de oră. Mai întâi, Dragoș a reluat pe lângă din situație de unu la unu cu portarul, după care Țăroi a tras în transversală, iar 3 secunde mai târziu șutul lui Matei a fost scos de pe linie de Milikic. Sârbii au avut vreo cinci minute bune după o oră de joc, când Jovanovic a finalizat peste poartă din poziție bună, iar Glavinic l-a țintit pe Hrezdac, aflat în fața porții lui Iliev.
Apropo de Hrezdac, acesta a intrat pe gazon spre finalul primei reprize, în locul ultimului transfer al lui Mihalcea. Ovidiu Popescu a ieșit schiopătând, la doar două zile după ce a schimbat cantonamentul, din cel al lui U Cluj, din Austria, în cel al arădenilor, în Slovenia.
Pe teren nu au intrat deloc pentru arădeni kosovarul Zeka, ajuns și el direct în Slovenia chiar în prima zi de cantonament, și veterenul Benga, revenit în România pentru a susține examenul pentru carnetul de antrenor.
„Zeka are o problemă musculară după antrenamentul de ieri. În schimb, Popescu a călcat greșit la încălzirea de dinaintea meciului de azi și a resimțit în timpul jocului. Nu sunt probleme foarte grave, dar nu am vrut să riscăm și tocmai de aceea l-am și scos de pe Popescu, iar pe Zeka nu l-am utilizat deloc. A fost o pregătire destul de bună, scurtă, intensă, obositoare, dar am făcut lucruri care astăzi cel puțin s-au văzut și care se vor vedea și în meciurile de campionat”, susține Mihalcea
Antrenorul celor de la UTA fusese destul de mulțumit și după eșecul cu Vllaznia, așa că la victorie discursul său e și mai pozitiv.
„Într-adevăr, am câștigat cu 1-0, dar, ca și în meciul precedent, m-a interesat mai mult să reușim să punem în practică ceea ce am pregătit în aceste două săptămâni. Este încă o perioadă de pregătire, din păcate am și început să avem probleme și de oboseală, dar și musculare, așa că, neavând un lot numeric, astăzi s-a văzut cumva că am suferit puțin în a doua repriză. Dar, mă mulțumește evoluția băieților, față de meciul trecut am avut un joc mult mai consistent și cât am putut am fost și destul de agresivi.
Mai avem, încă nu suntem pregătiți aproape deloc pentru ceea ce urmează, dar mai avem o săptămână în față și sper ca la ora meciului cu Universitatea Craiova să arătăm mult mai prospeți. Încă mai avem nevoie de jucători, de achiziții, nu avem o bancă foarte stufoasă și lucrul acesta s-a văzut și astăzi, în a doua repriză. Se fac eforturi, știu lucrul acesta, dar cu cât ajung mai repede, cu atât mai bine, pentru că în campionat nu o să ne aștepte nimeni”, a mai declarat Adrian Mihalcea, la finalul disputei cu sârbii din Pancevo.
Împotriva celor de la Zeleznicar, UTA a jucat în formula: Iliev (67 Gorcea) – Iacob (82 Iurasciuc), Poulolo, Pospelov, Alomerovic (88 Calotă) – Ov. Popescu (38 Hrezdac), Van Durmen (78 Hodoșan) – Costache (Zsori), Roman (60 Matei), Tzionis (60 Țăroi) – Câmpan (46 Ad. Dragoș).
Inițial, arădenii ar mai fi trebuit să o întâlnească și pe MTK Budapesta joi dimineață, dar, pe fondul oboselii și al lotului redus numeric, Adrian Mihalcea a anulat totul.
UTA va ajunge joi noaptea la Arad, jucătorii vor fi liberi până duminică, zi în care Mihalcea și stafful său vor începe să pregătească debutul din noul sezon al SuperLigii, de pe 12 iulie (ora 18:30), cu Universitatea Craiova.