UTA Arad – Botoșani 0-2 | Echipa lui Flavius Stoican, cinci meciuri fără înfrângere

UTA Arad - Botoșani 0-2 | Echipa lui Flavius Stoican, cinci meciuri fără înfrângere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Relansată în lupta pentru salvarea directă de la retrogradare după victoria cu U. Cluj și remiza de la Voluntari, UTA o găzduia în Vinerea Mare pe FC Botoșani, singura echipă căreia i-a luat maximum de puncte în sezonul regular al Superligii. În play-out, însă, când a contat cel mai mult, trupa din nordul Moldovei a predat o lecție de fotbal pe „Francisc Neuman” și s-a impus cu 2-0, prin „dubla” lui Mailat. „Bătrâna Doamnă” a făcut, în schimb, poate cel mai prost meci al sezonului, deși au fost multe altele ce s-au apropiat de acesta.

Mailat a taxat jocul pe călcâie al arădenilor

Ziua catastrofală a arădenilor s-a văzut încă din primele minute. Pasele greșite în jumătatea proprie a fost „meniul” servit de jucătorii lui Laszlo Balint celor aproximativ 6000 de susținători, care sperau să petreacă Paștile cu echipa favorită în afara zonei roșii. Doar că Mailat le-a tulburat repede gândurile, golgheterul moldovenilor deschizând scorul după doar 11 minute de joc, cu un șut sec sub transversală, din centrul careului, după o fază fixă tratată superficial de gazde. Timp de 10-15 minute, „roș-albii” au încercat să aibă o reacție, au avut mai mult posesia în jumătatea adversă, dar la capitolul ocazii periculoase a fost repetentă. Apoi, după o jumătate de oră, Botoșaniul a presat din nou cu folos în jumătatea adversă și, după șuturile trimise peste poartă de Florescu și Dragu, a găsit și golul doi. În minutul 35, Mailat a tras mai bine decât colegii săi de la aproape 25 de metri, Kucher s-a întins, dar și-a deviat balonul în spate și apoi dincolo de linia porții. De abia în minutul 40, a creat și UTA ceva pericol în careul advers, după centrarea lui Batha, călcâiul lui Pop și un șut în blocaj al lui Milosevic din doar 7 metri.

Ocaziile arădenilor au venit în prelungiri

În ciuda faptului că a făcut trei schimbări la pauză, avansându-l – printre altele – pe Roger, Balint nu a primit răspunsul dorit din partea echipei sale. Șutul slab, pe direcția lui Ducan, al lui Rareș Pop a fost prea puțin în contul unei echipe ce avea nevoie de măcar două goluri. În minutul 71, spectatorii au început să spere din nou, când Chivulete a văzut henț în careu la Pius după centrarea lui Milosevic, dar VAR-ul i-a corectat…vederea. Penalty-ul pentru UTA a fost anulat, iar arădenii au continuat să pedaleze în gol, chiar dacă în luptă a intrat și Otele. Nigerianul l-a înlocuit pe Roger, moment în care o parte a stadionului i-a strigat demisia lui Laszlo Balint. Neinspirația „roș-albilor” a fost crasă și, cu 5 minute înainte de final, cei de la Botoșani putea face scor de neprezentare, dacă Roman nu ar fi finalizat în plasa laterală o contră purtată de Cioiu și Mailat. De abia în minutele de prelungiri, când Stoican a făcut toate schimbările, UTA a mai avut șansa golului de onoare. Dar șutul din lovitură liberă al lui Keseru a mușcat doar transversala porții lui Ducan, iar „capul” lui Hoxhallari s-a dus alături.

0-2, rezultat final și amenințarea retrogradarii e mare în dreptul arădenilor. În schimb, Botoșaniul chiar se poate gândi la locurile pentru barajul de Conferece League.


UTA Arad a fost învinsă de FC Botoșani, scor 0-2, iar gruparea antrenată de Flavius Stoican face 26 de puncte și se apropie la unul de FC U Craiova, echipă care a urcat pe locul unu după remiza cu FC Voluntari.

De partea calaltă, UTA Arad rămâne în zona roșie, cu 18 puncte, la patru în fața lui FC Argeș, doar că echipa piteștenilor au un joc în minus.

Min. 90. Final de meci!

Min. 77. Keșeru îl înlocuiește pe Batha.

Min. 74. Camara intră în locul lui Dragu, iar Cioiu îl înlocuiește pe Florescu.

Min. 69. Suporterii formației UTA Arad i-au cerut demisia lui Laszlo Balint.

Min. 68. Otele intră în locul lui Roger.

Min. 57. Mailat vede cartonașul galben.

Min. 53. Rareș Pop reia din prima, dar mingea ajunge în brațele portarului.

Min. 46. Trei schimbări la UTA Arad: Willie, Bautista și Abeid au intrat, Ubbink, Anton și Postolachi au ieșit.

Min. 45. A început repriza a doua.

Min. 45. Pauză.

Min. 44.  Florescu execută o lovitură liberă, mingea este trimisă direct spre poartă, dar trece puțin peste.

Min. 41. Ubbink este avertizat.

Min. 35. GOOOL FC Botoșani. Sebastian Mailat trimite la Roman, mingea este deviată înapoi la el, șutează puternic, Kucher încearcă să respingă, dar balonul ajunge în poartă.

Min. 33. Florescu șutează de la 30 de metri, dar mingea trece peste poartă.

Min. 29. Dican vede cartonașul galben.

Min. 11. Anton este avertizat.

Min. 11. GOOOL FC Botoșani. Sebastian Mailat deschide scorul cu un șut puternic pe centrul porții lui Kucher.

Min. 1. A început meciul!


Echipele de start:

UTA: Kucher – R. Benzar, Benga, Hoxhallari, Roger – Anton, Batha – Postolachi, Ubbink, R. Pop – Milosevic
Rezerve: Fl. Iacob – Vukcevic, Abeid, Cascini, Otele, Stafl, Willie Barbosa, Șteau, Keșeru
Antrenor: Laszlo Balint

Botoșani: Ducan – Petro, Șeroni, Pius, Țigănașu – Dican, Ed. Florescu, A. Ivanov – Dragu, M. Roman II, Mailat
Rezerve: E. Pap – Patache, Sadiku, Cioiu, A. Burlacu, S. Camara, Mboko, Golofca, Pinson
Antrenor: Flavius Stoican

Stadion: „Francisc Neuman” (Arad)
Aribtru: Andrei Chivulete // Asistenți: Florin Danșa, Andrei Constantiescu
VAR: Horațiu Feșnic, Constantinc Ghiciulescu


UTA Arad – FC Botoșani Live Video Online în etapa a 4-a din play-out-ul Superligii

Meciul dintre UTA Arad și FC Botoșani de pe stadionul „Francisc Neuman” este transmis la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai tari faze se pot vedea pe ProSport.

Înaintea meciului din runda a 4-a a play-out-ului Superligii, UTA Arad se află pe locul opt în clasament, cel care duce la barajul de menținere, cu 18 puncte, la patru în fața lui FC Argeș și la 7 distanță de ultima clasată CS Mioveni.  De partea cealaltă, FC Botoșani este pe trei, cu 23 de puncte, la trei în spatele lui FC U Craiova și la patru distanță de Petrolul Ploiești, liderul play-out-ului.

În cazul unei victorii, UTA Arad face 21 de puncte și urcă până pe 5, la egalitate cu FC Hermannstadt, dar trebuie să spere ca sibienii să se încurce în această rundă, dar și U Cluj și Chindia Târgoviște. De partea cealaltă, FC Botoșani face 26 de puncte și se apropie de locul doi.

În runda precedentă, UTA Arad a remizat pe stadionul „Anghel Iordănescu”, scor 1-1, cu FC Voluntari, în timp ce FC Botoșani a învins-o pe FC Argeș, scor 1-0, „acasă”.

„Nu. Dacă bat pe Arad o să am un Paște frumos. Ar fi un Paște cu toate incredientele. Și mă gândesc la locul șapte-opt”, a spus Valeriu Iftime pentru Sport.ro.

Palmaresul favorabil în fața adversarilor noștri cred că nu va conta deloc. Acestea sunt statistici, iar noi va trebui să fim la un nivel foarte bun, să reușim să îi blocăm pe atac pozițional, când pierdem mingea, deoarece au jucători foarte rapizi”, a declarat Laszlo Balint.

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…