După doar un an în Superliga, cu evoluții bune și foarte bune, unul din portarii de bază din play-off e gata să părăsească fotbalul românesc. Om de echipă națională, va face pasul către un campionat vestic, aproape sigur, existând deja și oferte concrete pe numele său.
ProSport îți prezintă în exclusivitate toate detaliile prin care se confirmă informațiile publicate de noi anterior și ce urmează să se întâmple cu soluția de goalkeeper la formația de tradiție din Superliga!
ProSport a publicat aici, pe baza informațiilor obținute în exclusivitate de la cluburi, o analiză privind efectele Regulii U21 asupra echipelor de start de la FCSB, CFR Cluj și U Cluj în sezonul viitor. Dezvăluiam cum, în cazul echipei pregătite de Ioan Ovidiu Sabău, strategia pusă în practică de tehnician împreună cu conducerea clubului vizează acoperirea Regulii U21 prin postul de portar. O strategie confirmată inclusiv de jucători din vestiarul ardelenilor.
Avându-i doar pe Bota, Chinteș, Kis, Șt. Opriș, Podea-Oltean, M. Șfaiț, Scocîlcă, An. Suciu sau L. Nagy drept opțiuni de jucători născuți după 1 ianuarie 2004, adică eligibili U21 în Superliga noului sezon, clujenii s-au reorientat aparent ingenios. Au adus doi portari eligibili U21, pe Ștefan Lefter de la Corvinul Hunedoara pentru 100.000 de euro și pe Denis Moldovan, fost la Olimpia Satu Mare. Pe Lefter deja l-au rodat parțial în acest sezon de prim eșalon.
Urmând, scriam noi, ca Edvinas Gertmonas, titularul de drept din acest sezon, să aibă astfel cale liberă spre plecare vara asta. Surse din conducerea clubului Universitatea Cluj confirmă acum dezvăluirile noastre inițiale:
Așa am gândit să rezolvăm condiția Regulii U21 în sezonul viitor, e adevărat ce ați scris. Edvinas e un jucător de mare calitate, a demonstrat clar asta și în Superliga, dar și un băiat de caracter, un profesionist veritabil. Era normal să vină oferte consistente și din ligi atractive pentru el, după evoluțiile avute la noi, iar capacitatea noastră financiară poate să rivalizeze doar până la un punct cu ce i se poate oferi în străinătate. E corect pentru toată lumea să ne despărțim vara asta, dacă punem laolaltă strategia noastră U21 dar și interesul important pentru el de la cluburi din afară”
Așadar, Edvinas Gertmonas, lituanianul de 28 de ani care a contribuit mult la evoluția Universității Cluj din acest sezon, e gata de plecare peste doar câteva săptămâni, când se termină sezonul!
Goalkeeper-ul naționalei baltice, cu meciuri de excepție în tricoul Universității, echipa lider pentru multă vreme al campionatului în sezonul regular și calificată admirabil în play-off, cu șanse acum la o participare în cupele europene, a sosit la Cluj-Napoca în martie 2024. Liber de contract, după Zalgiris Vilnius, club de tradiție în Lituania, cu care a cucerit trei titluri de campion și două cupe naționale.
În 2015, Rennes plătea 300.000 de euro pentru Gertmonas, celor de la Atlantas FK (Lituania). Dar unde va ajunge el acum? Și cât speră să încaseze „U”?
Pentru Gertmonas, încă dinspre final de 2024, se pare că și-au manifestat interesul mai multe cluburi din liga a doua germană și italiană, astfel că plecarea lui a devenit iminentă. Sursele noastre vorbesc despre Fortuna Dusseldorf și Hannover, din 2. Bundesliga, care însă se pare că doar au tatonat pista, în vreme ce formațiile din Serie B au făcut mai mulți pași concreți spre transfer. Continuă sursele noastre:
Am primit, în ultima vreme, câteva propuneri de ofertă să spunem, discuții inclusiv, în linii mari, despre partea financiară, care ne-ar mulțumi și pe noi, dar sigur și pe Edvinas. Știm că e cotat pe transfermarkt la 1,2 milioane euro, dar la fel de bine știm că realitatea pieței fotbalistice e una și cotele estimate online sunt altceva… Din cele trei variante viabile din Serie B, una e legată de clubul Bari. Vedem dacă se va concretiza, noi ne dorim, indiferent de cumpărător, minimum 500.000 de euro. Să nu uităm că l-am semnat liber de contract pe Edvinas! Vedem ce se va întâmpla cu Bari, pentru că ei au și șanse de promovare în Serie A, iar asta ar schimba datele problemei”.
SSC Bari, club fondat în 1908, așadar cu o lungă tradiție în Il Calcio, evoluează în Serie B și se află, cu două etape înainte de finalul sezonului, pe locul 8, ultimul care asigură prezența în play-off-ul de promovare spre Serie A! Echipa e pregătită de Moreno Longo, fost tehnician la Como, iar promovarea ar însemna revenirea pe prima scenă a fotbalului italian după 14 ani.
În acest moment, Bari îl are titular între buturi pe sârbul Boris Radunovic, portar care însă e doar împrumutat, din Serie A, de la Cagliari. Rezervele lui sunt italianul Marco Pissardo, 27 de ani, adus din Serie C fără să confirme, și italianul Davide Marfella, care n-a mai apărat în meci oficial din 2022! Așadar, Gertmonas are tot contextul în favoarea lui!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER