Universitatea Craiova – UTA Arad 2-1, în etapa 30 din Superliga | Oltenii încheie sezonul regulat cu o victorie, după ce au fost conduși la pauză!

Redactor:
Robert Vișan
Universitatea Craiova – UTA Arad 2-1, în etapa 30 din Superliga | Oltenii încheie sezonul regulat cu o victorie, după ce au fost conduși la pauză!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Universitatea Craiova și UTA Arad s-a jucat vineri seară, în cadrul etapei cu numărul 30 din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie și s-a încheiat cu victoria oltenilor, scor 2-1.

Arădenii au deschis scorul în minutul 39, prin reușita lui Batha, stabilind astfel și rezultatul primei reprize, 1-0 pentru UTA.

În partea secundă a jocului, Universitatea Craiova a reușit să întoarcă rezultatul. Markovic a restabilit egalitatea în minutul 52, iar Koljic i-a dus pe olteni în avantaj, în minutul 65. Astfel, oltenii au învins cu scorul de 2-1.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 4, cu 54 de puncte, la egalitate cu FCSB, a treia clasată în Superliga, și având cu două puncte peste Rapid, echipa de pe poziția a cincea, care are însă cu un meci în minus.

De cealaltă parte, UTA Arad staționează pe locul 14, cu 27 de puncte, iar situația arădenilor se poate agrava după meciurile vecinelor de clasament.

FINAL: Universitatea Craiova – UTA Arad 2-1

Min. 90+6: Final de meci la Craiova!

Min. 65: GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Koljic șutează pe jos din marginea careului și întoarce rezultatu în Bănie!

Min. 52: GOOOL UNIVERSITATEA CRAIOVA! Markovic șutează din marginea careului și mingea este deviată de către Erico Da Silva direct în poarta arădenilor.

Min. 46: Dublă schimbare la Universitatea Craiova: ies Baiaram și Ișfan, intră Koljic și Cîmpanu.

Min. 46: S-a reluat partida!

Min. 45+1: Pauză la Craiova!

Min. 39: GOOOL UTA! Batha este scăpat din marcaj de către Ndong și trimite cu capul direct în poarta oltenilor

Min. 14: Markovic încearcă un șut, dar Benga blochează, mingea ajunge la Baiaram care șutează din interiorul careului, dar balonul trece peste poartă.

Min. 1: A început partida!

ECHIPELE DE START:

Universitatea Craiova: L. Popescu – Vătăjelu, Zajkov, Raul Silva, Ndong – Mateiu, Screciu – Ișfan, Baiaram, A. Ivan – J. Markovic
Rezerve: D. Lazar, Vlădoiu, Mitrea, Al. Crețu, D. Sala, Roguljic, Cîmpanu, Rivaldinho, Koljic
Antrenor: Eugen Neagoe

UTA: Kucher – Abeid, Erico, Benga, Roger – R. Pop, Idriz Batha, Cascini, Willie Barbosa – Postolachi, Milosevic
Rezerve: Balauru, Dobrescu, Isac, P. Anton, Otele, Stahl, Hoxhallari, Pașcalău, Chindriș
Antrenor: Laszlo Balint

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Gheorghe Bogdan (Bucureşti), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti) / Arbitru VAR: Vidican Rares George (Satu Mare), Arbitru AVAR: Bârleanu Vlad (Bucureşti)

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Halep, aproape de MARELE VIS. Tatăl său a dat personal vestea fabuloasă
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…