Universitatea Craiova, surpriză de Mărţişor pentru doamne şi micuţii fani. Ce a decis clubul din Bănie şi ce a promis Eugen Neagoe

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova, surpriză de Mărţişor pentru doamne şi micuţii fani. Ce a decis clubul din Bănie şi ce a promis Eugen Neagoe
  • Publicat:

Cu ocazia Mărţişorului, toate femeile au acces gratuit la meciul de astăzi al Universităţii Craiova contra lui FC Argeş. Partida din etapa a 28-a a Superligii este programată de la ora 18.00, pe arena „Ion Oblemenco”. Clubul din Bănie a decis să lase accesul liber şi pentru copii, cu ocazia „Săptămânii Altfel”, cei mai mici susţinători ai Ştiinţei având ocazia de a viziona partida de azi fără să-şi achiziţioneze tichet de acces.

Copiii şi femeile intră gratis pe stadion astăzi la Universitatea Craiova – FC Argeș

„Pentru doamnele și domnișoarele „alb-albastre”, cel mai frumos mărțișor îl reprezintă prezența în „Vulcanul de pe Ion Oblemenco”. Astăzi, în semn de respect pentru dragostea pe care ne-au arătat-o de-a lungul anilor, oferim tuturor suporterelor Universității Craiova accesul liber la partida cu FC Argeș. Iar cei mai mici dintre „lei”, copiii, la solicitarea mai multor unități de învățământ din județ, vor beneficia de aceeași facilitate, Universitatea Craiova fiind de acord cu ideea că „Săptămâna Altfel” este un proiect școlar inovator din care sportul nu trebuie să lipsească.

Accesul doamnelor și domnișoarelor se va face la porțile 5 (Peluza Nord) și 11 (Tribuna a II-a), în timp ce copiii vor avea o poartă separată aflată în imediata vecinătate a porții 11. Magazinul mobil al Științei va fi prezent astăzi pe esplanada Stadionului „Ion Oblemenco”. Toți „leii” sunt așteptați înainte de meci să se „înarmeze” cu cele mai importante însemne alb-albastre: fie că vorbim de o eșarfă sau un steag, împreună colorăm „Vulcanul” așa cum ne place nouă. De asemenea, în incinta arenei avem, ca la fiecare partidă, zone de shop, fast-food & beverage” este comunicatul clubului din Bănie.

Asistenţă scăzută la ultimele meciuri de acasă ale Universităţii Craiova

Alb-albaştrilor le prieşte un sprijin suplimentar astăzi, în condiţiile în care asistenţa la meciurile de acasă a scăzut dramatic în ultima perioadă, în special după ruşinile din toamna trecută, respectiv eliminarea din Cupa României după o remiză cu o echipă de judeţ şi eşecul în faţa rivalei din oraş. Venirea lui Neagoe nu i-a entuziasmat deloc pe suporteri, care au privit din start cu scepticism instalarea lui „Geană”, iar jocul prestat de echipă sub comanda acestuia le-a confirmat previziunile pesimiste. Deşi organizatorii au încercat să „umfle” cifrele, anunţând 8 mii de spectatori la derby-ul cu CFR Cluj, în tribune nu au fost mai mult de 4 mii de suporteri, cu indulgenţă. Cifre impresionante au avut însă fanii olteni la meciurile din deplasare, cu FCSB şi FC Voluntari, galeria Ştiinţei ridicându-se la cel mai înalt nivel în peluză, spre deosebire de favoriţii din teren.

Eugen Neagoe promite cadou pentru doamne, nu pentru argeşeni

După ce Universitatea Craiova a pierdut la Voluntari contra unei echipe care venea după cinci înfrângeri la rând, antrenorul Eugen Neagoe speră ca astăzi cadourile elevilor săi să fie îndreptate către doamnele şi domnişoarele prezente pe stadion, respectiv o victorie, nu din nou spre adversari, precum în runda precedentă.

„Suntem obligaţi să avem o atitudine corectă faţă de fotbal, faţă de noi, facem această meserie foarte frumoasă, dar fără implicare este foarte greu. Suntem obligaţi să începem primăvara cu o victorie, ştiu că suporterii sunt supăraţi, este logic să fie, fiindcă nu am avut o prestaţie aşa cum şi-au dorit şi rezultatul a fost unul ruşinos. Nu aş vrea să-i resuscităm şi pe cei de la FC Argeş, aşa cum am făcut cu cei de la FC Voluntari, erau cu apa la gură şi am venit noi şi i-am ajutat să nu se înece.

Am spus să sunt dezamăgit de jocul echipei. Am făcut cadouri adversarilor, la Botoşani, la FCSB, Constanţa şi Voluntari i-am ajutat să ne marcheze goluri. Îmi doresc să reuşim un meci bun, spectaculos şi să câştigăm şi dacă vom reuşi, le vom dedica succesul doamnelor şi domnişoarelor prezente pe stadion” a declarat Eugen Neagoe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen