După o săptămână de antrenamente în Bănie, în cadrul complexului „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, Universitatea Craiova îşi continuă pregătirea peste hotare. Delegaţia olteană a decolat astăzi cu un charter de pe Aeroportul Internaţional Craiova şi a ajuns la Graz, în Austria, iar de acolo şi-a continuat itinerariul până în staţiunea Bad Radkersburg, unde şi-a stabilit „cartierul general”, la Im Park Hotel. Formaţia antrenată de Mirel Rădoi şi-a stabilit şi două meciuri de verificare în Austria, pe 28 iunie, cu Bohemians Praga, locul 10 în prima ligă cehă în sezonul trecut, şi pe 4 iulie, şi cu MTK Budapesta, ocupanta locului 6 în Ungaria, în campionatul precedent.
Ştiinţa revine pe 4 iulie din Austria şi se va antrena în Bănie în ultima săptămână înaintea startului Superligii. Oltenii sunt angrenaţi şi în Conference League, unde vor întâlni, în turul 2 preliminar, formaţia bosniacă FK Sarajevo. Primul meci va avea loc în capitala Bosniei, pe 24 iulie, iar returul pe „Ion Oblemenco”, pe 31 iulie.
Faţă de lotul care s-a pregătit la Craiova, înaintea plecării în Austria, Mirel Rădoi a decis să renunţe la portarul Relu Stoian, căruia i se va rezilia contractul, şi la juniorii Denys Muntean, Robert Ristoiu şi Eric Călugărescu.
În Austria, se vor alătura lotului şi Carlos Mora, aflat la acţiunile naţionalei ţării sale, Costa Rica, precum şi David Barbu, David Matei şi Luca Băsceanu, aflaţi la lotul României U19, care va disputa semifinala Europeanului găzduit de ţara noastră.
Alexandru Mitriţă este în drum spre China, unde va evolua în următorii trei ani. Takuto Oshima urmează să semneze cu formaţia FC Noah Erevan, campioana Armeniei. Denil Maldonado este cu naţionala Hondurasului la Gold Cup, dar şi el se va transfera la Rubin Kazan, în Rusia, aşa cum a anunţat ProSport.
Mirel Rădoi. „Ne continuăm pregătirea, jucătorii au răspuns bine. Au fost plecări şi veniri şi vor mai urma, dar încercăm să nu ne pripim, mai bine vin jucătorii cu o întârziere de 2-3 zile, dar luăm o decizie bună, să alegem ce avem nevoie, să fie şi un echilibru între plus valoare şi sumă de transfer sau salariu. Nu vrem să ne hazardăm, să fie prea multe plecări sau veniri, ca să nu suferim la omogenitate. Acţionarii nu vor să vândă pe sume mici, ei negociază. Am încercat să fim deschişi, ca jucătorii care au oferte să-i lăsăm să plece, să atragem jucători care vor să vină, să nu vadă că suntem un club care ţine jucătorii 6-7 ani. Sunt discuţii pentru 3 jucători să plece, dar nu sunt oferte concrete” a spus Mirel Rădoi.
Lotul Universităţii Craiova care a plecat în stagiul din Austria:
Portari: Laurențiu Popescu, Silviu Lung Jr., Alexandru Glodean, Matei Goga
Fundaşi: Juraj Badelj, Vasile Mogoș, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu, Basilio Ndong, Florin Gașpăr, Iago Lopez, Roberto Gârgel.
Mijlocaşi: Alex Cicâldău, Anzor Mekvabishvili, Ștefan Baiaram, Lyes Houri, Alexandru Crețu, Tudor Băluță, Mihnea Rădulescu, Samuel Teles, Mihai Căpățînă, Alex Ișfan, Robert Petculescu.
Atacanţi: Luis Paradela, Jalen Blesa, Andrei Ivan, Jovan Markovic, Mihai Ninaci, Teodor Luță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER