Universitatea Craiova primește vizita nou-promovatei FC Voluntari în etapa cu numărul 6 din Superliga, iar meciul va fi live text online pe prosport.ro.
Se anunță un meci încins în Bănie după ce gazdelor le-a fost respinsă solicitarea de a amâna partida înaintea returului cu Ararat din play-off-ul Europa League. Meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari poate fi urmărit pe Digi Sport 1 sau Prima Sport 1.
Filipe Coelho ar fi dorit să amâne partida din această seară, dar ilfovenii au respins cererea. Oltenii nu au un început prea bun de sezon, astfel că nu își permit să menajeze din titularii de bază chiar dacă urmează un duel dificil cu armenii de la Ararat.
Universitatea Craiova a bifat doar două victorii în primele cinci partide. De partea cealaltă, Voluntari a adunat doar patru puncte și speră să dea lovitura pe terenul campioanei.
FC Voluntari are cea mai slabă defensivă, cu 13 goluri încasate în doar cinci partide. În precedentele 22 de confruntări directe, de 14 ori au câștigat oltenii, de trei ori ilfovenii, iar celelalte cinci meciuri s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci a avut loc pe 26 februarie 2024, atunci când Craiova învingea cu 2-1 în campionat.
ECHIPE PROBABILE:
Universitatea Craiova (3-4-3): Sava – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora, Al. Crețu, Cicâldău, Bancu – Băsceanu, Etim, Baiaram
Rezerve: Al. Maxim, L. Popescu – Anzor, Nsimba, Băluță, M. Rădulescu, Tavares, Teles, Rus, D. Matei, Al Hamlawi
Antrenor: Filipe Coelho
FC VOLUNTARI (4-4-2): Jurhar – Haruț, Crișan, Dumbrăvanu, Șuteu – Schieb, I. Gheorghe (cpt.), Onișa, Guțea – M. Roman II, Babic
Rezerve: Chioveanu, Ghindovean, Haita, Kiki, Mamic, Merloi, Petculescu, B. Ștefan, M. Ștefan, D. Toma, Vencu, Chică-Roșă
Antrenor: Florin Pîrvu
La centru se va afla Adrian Cojocaru asistat de Romică Bîrdeș și Florin Iftode. Bogdan Dumitrache și Valentin Porumbel se vor afla în camera VAR.
„Încercăm în continuare să recuperăm jucătorii. Acum știe toată lumea că jucăm multe meciuri. O repet de fiecare dată, suporterii sunt singurii care ne pot ajuta cu adevărat, care pot ajuta echipa și jucătorii.
Jucătorii fac eforturi foarte mari, pentru că dispută multe meciuri, apoi trebuie să se recupereze și să joace din nou. Așa cum poate vedea toată lumea din România, suporterii noștri sunt cei mai importanți.
Atmosfera este bună, ne-am fi dorit să avem mai multe victorii. Ne dorim să facem clubul fericit. Este adevărat că se întâmplă multe lucruri în acest sezon, dar știm că ne antrenăm cât de bine putem și că facem tot ceea ce depinde de noi”, a declarat antrenorul Universității Craiova, notează Digi Sport.