Universitatea Craiova are probleme mari de lot pentru derby-ul cu FCU. Pe cine nu poate conta Mirel Rădoi

Redactor:
Cosmin Staicu
Universitatea Craiova are probleme mari de lot pentru derby-ul cu FCU. Pe cine nu poate conta Mirel Rădoi
  • Publicat:

Restanţa cu Chindia Târgovişte, încheiată 1-1, nu numai că nu a ameliorat situaţia din clasament a Universităţii Craiova, dar a şi lăsat urme la nivelul lotului şi al atmosferei.

Mirel Rădoi a declanşat o nouă tiradă la adresa jucătorilor săi, acuzându-i că nu pun în aplicare ceea ce el pregăteşte şi le explică la antrenamente.

Efortul resimţit pe terenul dificil de la Ploieşti i-a întrebuinţat serios pe jucătorii ambelor echipe, iar pentru cei de la Universitatea Craiova urmează importantul derby local cu FCU, programat sâmbătă, de la ora 19.00, pe arena „Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova are probleme mari de lot pentru derby-ul cu FCU. Pe cine nu poate conta Mirel Rădoi

Dacă oaspeţii din acest joc au numai un absent, fundaşul stânga Jeremy Huyghebaert, la Universitatea Craiova problemele de lot s-au înmulţit după partida de la Ploieşti. Astfel, Vladimir Screciu a fost eliminat în partida cu Chindia Târgovişte şi este scos din calcule pentru jocul următor.

De asemenea, un alt stoper al Universităţii, Valerică Găman, s-a accidentat în meciul de pe „Ilie Oană” şi nu va putea fi recuperat pentru derby-ul local cu echipa lui Adrian Mititelu. La fel, Ivan Martic a cerut schimbare în repriza a doua a partidei cu Chindia şi are şanse mici să revină pe teren peste câteva zile. Chiar dacă ar fi recuperat, helveto-croatul a intrat în colimatorul lui Mirel Rădoi.

„Avem momente când jucătorii sunt nemulţumiţi că nu joacă. Când eşti nemulţumit, trebuie să fii capabil să joci 90 de minute. Cum a fost Ivan Martic în seara asta. Jucătorii trebuie să se antreneze să-mi demonstreze că pot juca 90 de minute. Când nu poţi să faci lucrurile astea, nu ai ce căuta la o echipă cu pretenții, simplu. E treaba lor dacă sunt obişnuiţi în alt fel. Nu suntem nici noi acum cu baghetă magică.

Problemă cu problemă se vor rezolva. În iarnă vor fi schimbări, iar jucătorii vor fi evaluaţi. Lucrurile nu pot continua aşa”, a declarat Mirel Rădoi după Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 1-1.

Elvir Koljic este un alt absent al Craiovei la derby-ul local la fel ca şi Sergiu Hanca

Rădoi a rămas practic fără apărători dreapta, dacă şi Martic declară forfait. Ştefan Vlădoiu a fost împrumutat la Universitatea Cluj, Bogdan Vătăjelu a revenit în banda stângă, după ce s-a accidentat Bancu, Sergiu Hanca este scos din lot de Rădoi, în timp ce Ivan Martic, ultima variantă pe postul de fundaş dreapta, l-a nemulţumit pe Rădoi la partida cu Chindia.

Elvir Koljic este un alt absent al Craiovei la derby-ul local la fel ca şi Sergiu Hanca, Ionuţ Vînă şi Jovan Markovic, care nu fac parte din lot. De asemenea, recuperarea lui Giedrius Arlauskis este sub semnul întrebării, în condiţiile în care David Lazar, cel care a apărat în partida cu Chindia, s-a dovedit nesigur.
Veştile bune pentru Rădoi sunt legate de revenirile lui Ştefan Baiaram şi Bogdan Mitrea, care au fost suspendaţi pentru jocul de la Ploieşti.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen