Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Un jucător de bază e scos din primul 11 de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali

Un jucător de bază e scos din primul 11 de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali

Sonia Baciu
28 sept. 2025, 10:10, Superliga
Un jucător de bază e scos din primul 11 de la FCSB. Anunțul lui Gigi Becali
FOTO: ProSport

FCSB caută succesul și în campionatul intern, iar Gigi Becali a făcut anunțul privind primul 11 cu care campioana va aborda meciul cu Oțelul, contând pentru etapa 11 din Superliga, de duminică, ora 20:30, de la București. Potrivit finanțatorului FCSB, din 11-le de start va lipsi un jucător de bază.

FCSB are evoluții total diferite în cele două competiții în care este angrenată. Astfel, dacă în Europa League, unde s-a calificat pentru al doilea an la rând, a pornit cu dreptul în faza grupei, după 1-0 cu Go Ahead Eagles (Olanda), în Superliga a ajuns la opt meciuri consecutive fără victorie. Iar în clasament se află abia pe locul 13, cu 7 puncte (o victorie și patru remize).

Jucător de bază scos din primul 11 pentru meciul FCSB – Oțelul

Gigi Becali a făcut anunțul legat de primul 11 cu care va aborda meciul cu Oțelul, din etapa 11 a Superligii, în care încearcă să obțină victoria și să întrerupă seria nefastă în care a intrat în urmă cu două luni.

Dacă Florin Tănase și Daniel Bîrligea (cel mai bun marcator al FCSB în sezonul trecut) vor fi titulari în partida cu Oțelul (locul 10, cu 13 puncte), Risto Radunovic, jucător de bază în ultimii ani, nu va avea această șansă.

Potrivit lui Gigi Becali, în locul lui Radunovic va fi Alexandru Pantea, dar nu exclude ca muntenegreanul să prindă câteva minute de joc pe finalul partidei, la fel cum a fost și în disputa cu Go Ahead Eagles.

„O să intre Pantea, că de aia l-am ținut (n.r. pe banca de rezerve cu Go Ahead Eagles). O să intre probabil și Radunovic. E refăcut, el așa zice, că poate (n.r. să joace”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Fundașul Risto Radunovic a venit la FCSB în ianuarie 2021, iar în sezonul trecut a jucat în 50 de meciuri, având un gol și nouă pase decisive.  În actualul sezon a evoluat în 12 partide, cu două goluri și două pase decisive.

În ultima lună s-a confruntat cu o pubalgie, care presupune repaus imediat după apariția afecțiunii, cu perioadă de limitare a efortului de aproximativ 10 zile.

Cum ar arăta primul 11 al FCSB în meciul cu Oțelul Galați

Primul 11 al FCSB pentru meciul cu Oțelul ar putea fi: Târnovanu – Toma, Ngezana, M. Popescu, Pantea – Tănase, Alhassan – Thiam, Olaru, Cisotti – Bîrligea.

„Avem Galați acum, apoi Young Boys Berna și după Craiova. Cu Craiova e important să câștigăm! Vreau să aibă și ei un meci greu înainte, să vină obosiți”, declara Gigi Becali la Fanatik.