UEFA, decizie DRASTICĂ: CFR Cluj, amendă imensă și risc de excludere din Europa!

UEFA, decizie DRASTICĂ: CFR Cluj, amendă imensă și risc de excludere din Europa!
Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj. Fotomontaj ProSport

CFR Cluj a primit o nouă lovitură. După problemele semnalate la FIFA, unde clubul are mai multe litigii din partea unor jucători care reclamă restanțe salariale, ardelenii au intrat acum și în atenția UEFA.

Forul continental a analizat situația financiară a cluburilor pentru sezonul 2025/2026, prin Organismul de Control Financiar al Cluburilor, iar CFR Cluj se află printre cele șapte formații la care au fost depistate restanțe către terți.

CFR Cluj, în atenția UEFA

Consecința este una serioasă. CFR Cluj a primit o amendă de 200.000 de euro, una dintre cele mai mari sancțiuni anunțate într-un astfel de caz. Aceeași sancțiune le-a fost aplicată și celor de la FC Ballkani, din Kosovo, în timp ce alte cluburi vizate au primit amenzi de până la 100.000 de euro.

Problema cea mai mare pentru clubul din Gruia nu este însă doar amenda. CFR Cluj a intrat într-o perioadă de probă de doi ani, timp în care va fi atent monitorizată de UEFA. Dacă va mai fi depistat cu datorii în această perioadă, clubul riscă excluderea din cupele europene.

Decizia vine după ce CFR Cluj a terminat sezonul precedent pe locul 3 și urmeaza să joace în Conference League.

În documentul UEFA, FK Buducnost Podgorica, din Muntenegru, și FC Ordabasy Shymkent, din Kazahstan, au primit perioade de probă de doar un sezon. Cea mai dură situație este la Dinamo Batumi, din Georgia, club care urmează să fie exclus din competițiile continentale încă din ediția 2026/2027, pentru trei sezoane.

Clubul din Gruia are problemele și la FIFA

CFR Cluj se confruntă și cu probleme la FIFA, după valul de memorii depuse de jucători pentru datorii mai vechi. Din acest motiv, clubul a ajuns pe „lista neagră” a forului mondial și are interdicție la transferuri.

Interdicția afectează inclusiv mercato-ul de vară, iar în rezoluția FIFA nu este precizat un număr exact de ferestre de transfer în care CFR nu poate face achiziții.

De asemenea, echipa patronată de Nelu Varga este acuzată de „tratament abuziv” și trebuie să plătească peste 600.000 de euro unui fost jucător. Este vorba despre Alessandro Micai, care s-a despărțit de formația din Superliga la începutul acestui an.

Acesta a susținut că nu și-a primit salariile din perioada iulie–noiembrie și că a fost tratat abuziv după ce a fost exclus din lot. Portarul a invocat Articolul 14 din Regulamentul FIFA și a reziliat contractul pentru „justă cauză”.

Camera de Soluționare a Litigiilor a decis ca CFR Cluj să îi plătească 612.666,36 euro, însă hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată la TAS. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania