Universitatea Cluj i-a găsit rapid înlocuitor lui Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică, „sepcile roșii” prezentându-l oficial pe Cristiano Bergodi.
Tehnicianul italian, ultima dată la Rapid, a semnat un contract valabil până în 2027 cu gruparea de pe „Cluj Arena”.
Universitatea Cluj nu a stat mult fără antrenor principal, după ce Ioan Ovidiu Sabău a decis să plece de pe banca banca tehnică, în urma eșecului cu FC Botoșani, scor 0-2.
Oficialii ardeleni s-au mișcat repede și s-au înțeles cu italianul Cristiano Bergodi, tehnicianul peninsular fiind prezentat oficial, mutarea fiind anunțată în exclusivitate de Prosport. Ultima dată la Rapid, acesta a parafat o înțelegere valabilă până în 2027 cu gruparea de pe malul Someșului.
„Benvenuto a ‘U’, Cristiano Bergodi!
FC Universitatea Cluj anunță numirea lui Cristiano Bergodi în funcția de antrenor principal. Câștigător a patru trofee în fotbalul românesc, tehnicianul italian a semnat astăzi un contract ce se întinde până în 2027”, a anunțat Universitatea Cluj, pe Facebook.
Bergodi preia o echipă în mare suferință, care nu a mai bătut pe nimeni de cinci meciuri, iar în ultimele două etape a fost învinsă de Csikszereda și FC Botoșani. Echipa este pe locul 10 în clasamentul Superligii, cu 14 puncte acumulate.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FSTEAUA-BUCURESTI-UJPEST-BUDAPESTA-2-0EUROPA-LEAGUE-16.07.2009-1400x982.jpg)
Foto: Sport Pictures
Fost fundaș la Lazio sau Pescara, Bergodi și-a început cariera de antrenor la Imolese, iar mai apoi le-a pregătit pe Sassuolo, Lazio și Lecce, la ultimele două fiind „secund”.
Acesta revine astfel în România, acolo unde le-a mai antrenat de-a lungul timpului pe FC Național, CFR Cluj, Rapid, FCSB, Poli Iași, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Universitatea Craiova și Sepsi Sfântu Gheorghe.
A obținut 4 trofee în cariera sa, toate în România: două Cupe cu Sepsi (2022, 2023) și două Supercupe, una cu Sepsi (2023), și una cu Rapid (2008).
Primul meci al antrenorului italian pe banca Universității Cluj este în deplasare cu Oțelul Galați, duel programat sâmbătă, de la ora 16:00, în penultima etapă a turului sezonului regular.
Din staff-ul lui Cristiano Bergodi la Universitatea Cluj fac parte următorii: Luigi Ciarlantini – antrenor secund, Eugeniu Cebotaru, antrenor secund, Eugen Cătalin Anghel, antrenor cu portarii, și Flavius Nistor – preparator fizic.