U Cluj își face echipă de play-off. Ce spune Ioan Sabău despre țintele trupei ardelene: „Dacă nu sunt capabil să duc echipa la un alt nivel și nu sunt mulțumit de ce am, mă retrag”

Vlad Măcicășan
U Cluj își face echipă de play-off. Ce spune Ioan Sabău despre țintele trupei ardelene: „Dacă nu sunt capabil să duc echipa la un alt nivel și nu sunt mulțumit de ce am, mă retrag”

Unul dintre cluburile din Superliga cu un buget important și cu stabilitate financiară în ultimii ani, Universitatea Cluj își propune să crească nivelul performanțelor. Ardelenii au fost la doar o victorie de play-off în acest sezon și au ajuns până în semifinalele Cupei României, dar vor ca la anul să nu mai ajungă în play-out.

Pentru asta, oficialii „șepcilor roșii” au început să caute jucători pentru sezonul următor.

Butean și Corbu, pe lista celor de la U Cluj

Sunt doi jucători despre care ProSport a aflat că s-ar afla pe lista lui U Cluj. Unul este Mihai Butean, fotbalist crescut chiar de Universitatea. Fundașul dreapta de 27 de ani își încheie contractul cu Hermannstadt în acest sezon și este dorit de oficialii de pe Cluj Arena. Butean a mai jucat pentru Astra, Gaz Metan, CFR sau Chindia și a fost o prezență constantă în primul 11 al lui Hermannstadt în actualul sezon.

U Cluj ar vrea să dea lovitura și cu un jucător de perspectivă, care impresionează în campionatul Ungariei. Se pare că ardelenii au pus ochii pe Marius Corbu, mijlocașul central de 21 de ani de la Akademia Puskas. Internațional de tineret al României, Corbu este om de bază la echipa din prima ligă a Ungariei, unde a plecat în 2020, de la Csikszereda. A strâns peste 120 de meciuri la Akademia Puskas, unde este titular de bază și din vară se poate transfera. Prosport a aflat că sunt mai mult echipe din România care îl doresc pe mijlocaș.

„Titulari de bază, nu jucători care în 3 ani să joace 10 meciuri adunate. Cu noi, antrenorii, are cineva răbdare? Nu, aici se cer rezultate. Au crescut pretențiile la clubul ăsta. Sunt alte așteptări”

Sabău a vorbit despre dorința sa ca U Cluj să devină o echipă mai puternică în sezonul viitor și a vorbit despre profilul de jucători pe care îl caută.

„Important e ca această echipă să aibă rezultate, iar la anul să nu mai rămânem aici. Să avem acele jocuri în care am încântat suporterii noștri. Stăteam liniștit și era o plăcere și pentru mine să mă uit la ei că joacă fotbal. Aia vreau să văd anul următor. Dacă nu, nu fac această meserie. Mie nu îmi place să o fac, să mă chinui? De ce să stau să mă chinui? Eu fac din plăcere meseria asta. Efectiv îmi place ceea ce fac. La ora 7 sunt la stadion.

Dar dacă nu sunt capabil să duc echipa la un alt nivel, nu sunt eu mulțumit de ce am, nu fac. Mă retrag. E foarte important ca jucătorii să aibă cel puțin 2-3 ani de zile jucați meci de meci. Să fie titulari la echipele lor de club. Titulari de bază, nu jucători care în 3 ani să joace 10 meciuri adunate. Nu cred că mai avem voie să mai aducem astfel de jucători.

Să reinventăm, să punem pe picioare și așa mai departe. Eu cred că ăsta ar trebui să fie principalul obiectiv când ne uităm la anumiți jucători. E greu să îi pui pe picioare. Dacă nu au jucat acolo înseamnă că vin cu anumite probleme. Și tu trebuie să ai răbdare cu ei. Dar cu noi, antrenorii, are cineva răbdare? Nu, aici se cer rezultate. Au crescut pretențiile la clubul ăsta. Sunt alte așteptări. Și oamenii care vin, trebuie respectați. Când ne-au îmbrățișat, când ne-au pupat, au fost mândri de noi, eram cu pieptul în față. Trebuie să acceptăm și când lucrurile nu merg că acei oameni efectiv sunt afectați pentru că echipa nu este așa cum trebuie. Au și ei mândria lor”, a spus Sabău, după victoria de ieri, cu Poli Iași.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania