Meciul U Cluj – FC Botoșani are loc în etapa 3 din Superliga, sezonul 2026-2027, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
U Cluj și FC Botoșani, vecine de clasament în debutul acestui sezon, se duelează, luni, 3 august 2026, de la ora 18:30, pe Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, în etapa cu numărul 3 a Superligii.
U Cluj este pe locul 12, cu 3 puncte adunate după primele două etape. În runda precedentă, fotbaliștii lui Cristiano Bergodi au pierdut în deplasare cu Sepsi, scor 0-1, iar în etapa inaugurală a campionatului, U Cluj a învins-o la limită pe Farul Constanța, 2-1.
Totuși, cu un eventual succes înregistrat astăzi, U Cluj ar face un salt important și ar urca până pe locul 4 în Superliga, sub Rapid, FCSB și Universitatea Craiova.
De partea cealaltă, FC Botoșani vine după o remiză, 1-1 acasă cu Rapid București, iar în prima etapă a sezonului, moldovenii au înregistrat tot un egal, 2-2 în deplasare cu Voluntari.
FC Botoșani are două puncte și este pe locul 14, însă dacă se va impune azi, și ea ar face saltul până în zona play-off a campionatului, peste Dinamo și, eventual, Oțelul Galați.
La capitolul dueluri directe, cele două formații și-au împărțit victoriile în stagiunea precedentă. În turul sezonului regular, FC Botoșani s-a impus pe Cluj Arena, 2-0. În schimb, returul din Moldova a fost câștigat de U Cluj, 3-1.
U Cluj: Michail – Chinteș, Cristea, Codrea, Chipciu – Drammeh, Bic, Stanojev – Macalou, Lukic, Mendy
Antrenor: Cristiano Bergodi
FC Botoșani: Anestis – Bayeye, Miron, Diarra, Ilaș – Petro, De Vega, Ongenda – Mailat, Kovtalyuk, Bodișteanu
Antrenor: Marius Croitoru
Stadion: Arena Sepsi, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Marcel Bîrsan. Asistenți: George Bogdan Duţă și Ionuţ-Traian Neacşu
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache. Asistent VAR: Andrei Chivulete
La conferința de presă premergătoare jocului de luni, Cristiano Bergodi le-a transmis reporterilor că se gândește doar la câștigarea celor 3 puncte puse la bătaie:
„E un meci foarte important pentru noi, pentru a încerca să câștigăm trei puncte. Botoșani este o echipă bună. Am văzut meciul cu Rapid și, cunoscându-l și pe Marius Croitoru, este o echipă care joacă fotbal și căreia îi place să paseze.
E un lucru pozitiv pentru a vedea un meci deschis, un fotbal plăcut. Importante pentru noi sunt cele trei puncte. Venim după un grup de opt meciuri, tot la 3-4 zile, dar acum mă gândesc doar la ce trebuie să facem mâine și sper că băieții vor intra montați pe teren, cu ambiție, cu dăruire, pentru a câștiga acest joc.
Nu va fi ușor, pentru că Botoșani a jucat bine și cu Rapid și, chiar dacă a egalat în ultimele minute din penalty, mi-a plăcut ce am văzut. (…) Întâlnim o echipă bună, cu jucători de tranziție, buni în benzi, cu tehnică, cu calitate”, a declarat antrenorul Universității Cluj.
Din tabăra adversă, Marius Croitoru a transmis următoarele:
„Este un meci important pentru noi. Întâlnim o echipă foarte bună, cu un lot numeros și valoros, dar ne dorim din tot sufletul să continuăm seria rezultatelor pozitive”, a punctat tehnicianul lui FC Botoșani.