Turcii negociază preluarea clubului de tradiție din Superliga la restaurant! Avem dovada și imaginile de la discuțiile cu președintele echipei | FOTO EXCLUSIV

Turcii negociază preluarea clubului de tradiție din Superliga la restaurant! Avem dovada și imaginile de la discuțiile cu președintele echipei | FOTO EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a anunțat în exclusivitate că Universitatea Cluj a devenit interesantă pentru oameni de afaceri din Turcia, care ar vrea să investească la clubul de lângă Someșul Mic. Avem și dovada că investitorii turci sunt în tratative cu Radu Constantea, președintele Universității Cluj.

Turcii negociază preluarea clubului de tradiție din Superliga la restaurant! Avem dovada și imaginile de la discuțiile cu președintele echipei

Cei doi oameni de afaceri din Turcia sunt Serhan Cetinsaya și Sertac Guven. Aceștia nu sunt deloc străini de fotbal. Primul dintre ei a fost vicepreședinte la Beșiktaș, iar al doilea a fost vicepreședinte la Trabzonspor. Se pare că Sertac Guven a fost unul dintre cei care au pus bazele echipei cu care Trabzonspor a câștigat titlul în Turcia.

Cei doi pare că nu ascund dorința de a investi în la „U” Cluj sau negocierile cu Radu Constantea. ProSport a intrat în posesia unor fotografii care s-au șters între timp. Serhan Cetinsaya a postat și pe pagina personală de Instagram mai multe story-uri privind „excursia” sa la Cluj Napoca.

În unul dintre ele, posibilii investitori sunt la masă, alături de Radu Constantea într-un restaurant din Cluj, iar altă fotografie era din tribunele Cluj Arena, iar comentariul lui Serhan Cetinsaya era „Noi începuturi”.

Aceste story-uri au expirat între timp sau au fost șterse de omul de afaceri, însă Sertac Guven și Serhan Cetinsaya au distribuit un video pe aplicația X, care poate fi vizualizat și acum. Cei doi au distribuit un clip video de pe Cluj Arena, înainte de partida cu Petrolul. Clipul a fost filmat între băncile  în care cei doi se aflau între băncile de rezerve, iar în filmare apare și Radu Constantea.

Tags:
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…