Turcii au analizat cu atenție situația în care se află Denis Drăguș, atacant dorit în această vară de FCSB, și au dat un verdict clar despre viitorul fotbalistului.
Aceștia consideră că internaționalul român nu mai poate ajunge la echipa patronată de Gigi Becali, având în vedere că „roș-albaștrii” au ajuns deja la o înțelegere cu Arnold Garita.
Gigi Becali a încercat să întărească lotul celor de la FCSB în această perioadă de mercato, iar una dintre cele mai importante ținte pe care le-a stabilit a fost Denis Drăguș, atacantul celor de la Trabzonspor.
Acum, turcii au analizat cu atenție situația atacantului român, mai ales după ce au aflat că „roș-albaștrii” au ajuns la o înțelegere cu Arnold Garita. Aceștia consideră că Denis Drăguș nu mai are cum să revină în Superliga României, având în vedere că echipa pregătită de Marius Baciu pare că și-a rezolvat deja problemele din compartimentul ofensiv, prin transferul fotbalistului camerunez.
„Pentru Denis Drăguș, al cărui viitor la Trabzonspor este unul dintre subiectele importante ale perioadei de transferuri, varianta FCSB a ieșit din discuție.
Se precizează că clubul român se pregătește să ajungă la un acord cu un alt jucător (n.r. Arnold Garita) pentru linia ofensivă, iar transferul ar putea fi oficializat în scurt timp.
Problemele întâmpinate de FCSB în ceea ce privește eficiența ofensivă în primele meciuri din campionat au făcut ca transferul unui atacant să devină una dintre prioritățile conducerii.
Echipa, care nu a reușit să înscrie împotriva lui Sepsi, își propune să-și mărească opțiunile din atac prin aducerea unui nou golgheter”, au notat cei de la Haberts.
Adrian Ilie a vorbit recent despre viitorul lui Denis Drăguș și a dezvăluit că atacantul celor de la Trabzonspor ar putea ajunge la o echipă din Germania.
„(n.r. Ce alt jucător român crezi că ar mai putea pleca?) Ar putea pleca Bîrligea. În rest, nu cred că foarte mulți. Drăguș ar trebui să plece. Din câte știu, se vorbește în Germania. Are nevoie de jocuri, să revină și la echipa națională.
(Păi, nu FCSB?) Eu nu cred că FCSB mai investește foarte mulți bani doar pentru campionat”, a declarat Adrian Ilie, conform digisport.ro.