FCSB a început campania de transferuri, iar Gigi Becali a anunțat că e dispus să plătească o sumă mare pentru un jucător care să facă diferența la mijlocul terenului.
Mihai Stoica și Florin Cernat au o misiune dificilă în această iarnă. Trebuie să vină cu soluții în toate compartimentele pentru roș-albaștrii într-un timp cât mai scurt. Gigi Becali a anunțat că Mihai Stoica urmărește multe meciuri pentru a găsi un mijlocaș potrivit și e dispus să plătească bani buni pentru fotbalistul care să îi facă uitați pe Șut și Lixandru.
Campania de mercato din vară nu a fost prea reușită la FCSB, iar asta s-a văzut și în rezultatele înregistrate pe final de an. Patronul vrea să facă 4-5 transferuri, însă până acum a ajuns la un acord doar cu Andre Duarte, jucător rămas liber de contract după despărțirea de maghiarii de la Ujpest.
Mihai Stoica urmărește multe meciuri pentru a găsi jucători potriviți stilului de joc al roș-albaștrilor. Sunt câteva piste, dar patronul nu mai divulgă nimic până nu ajunge la o înțelegere. A infirmat zvonurile potrivit cărora ar fi interesat să semneze cu Lameira, dar a confirmat că e gata să plătească o sumă consistentă pentru un mijlocaș.
„Ei sunt puși să găsească un mijlocaș. Ei caută peste tot. Îl sun pe MM, ce faci? Mă uit la meciuri. Non-stop se uită la meciuri. Ei vor altceva, nu Lameira. I-am întrebat dacă-l vor pe Lameira și pe celălalt de la Galați. Au zis, ‘Băi, Gigi, avem Șut, Lixandru’. Vor ceva bun. Nici eu nu-l știu pe Lameira, vrem să dăm bani. Nu mai găsești fotbaliști valoroși. Eu v-am spus că va crește fotbalul în 5-6 ani”, a spus Gigi Becali pentru DigiSport.
„Am găsit jucători interesanţi. Emerllahu mi s-a părut interesant, nu l-am putut lua. Un altul a bătut câmpii, altul s-a accidentat. Sunt jucători buni – 2.500.000 de euro. Gigi spune că dă banii, dar (n.r.- un posibil nou mijlocaş) s-ar putea să stea pe bancă. Ne uităm la mai mulţi jucători, dar nu pocnim din degete.”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Gigi Becali anunța că în iarnă se va despărți de Vlad Chiricheș, David Kiki și Malcom Edjouma, dar până acum doar Edjouma a refuzat să își mai prelungească înțelegerea cu gruparea din Berceni.
Alți doi jucători nu vor continua sub comanda lui Elias Charalambous. Este vorba de Laurențiu Vlăsceanu și Robert Necșulescu. Vlăsceanu a semnat cu Unirea Slobozia, în timp ce Necșulescu a fost împrumutat la Chindia Târgoviște, formație care se luptă pentru promovarea în primul eșalon.