Marian Iancu i-a transmis lui Dan Șucu să facă tot ce-i stă în putere pentru a transfera un internațional român de tineret în această vară. Este vorba despre Rareș Ilie, cel care a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu la nivel de seniori timp de două sezoane, între 2020 și 2022, până să ajungă la Nice, în schimbul a patru milioane de euro.
De altfel, primele discuții dintre cluburi s-au purtat deja. A recunoscut chiar jucătorul, adăugând că există interes și din eșaloanele secunde ale Italiei, respectiv Angliei.
Deocamdată, singura noutate din lotul giuleștenilor rămâne mijlocașul kosovar Drilon Hazrollaj. Acesta a fost adus de la FC Malisheva, în schimbul a 900.000 de euro.
Pentru Nice, Rareș Ilie a bifat doar zece apariții, fiind trimis apoi sub formă de împrumut în Israel, Elveția și Italia. Mai întâi a ajuns la Maccabi Tel Aviv, apoi Lausanne și Catanzaro.
Nici cea din urmă experiență nu a fost tocmai fericită, motiv pentru care va reveni în Franța, urmând să i se decidă viitorul. Dan Șucu a intrat pe fir, iar Marian Iancu și-a exprimat dorința de a-l vedea din nou pe mijlocaș în Giulești, ținând cont că poate acoperi postul de număr 10.
„Mi-ar plăcea să revină Rareș Ilie. Poate juca nr. 10. Exact ceea ce ne lipsește. Dar, așa cum ne-am obișnuit, tot ce este bun, este scump pentru Rapid. Atacanți nr. 9 marcatori avem, Burmaz, Jambor si Koljic”, a scris fostul finanțator al Politehnicii Timișoara.
În altă ordine de idei, alb-vișiniii se află deja în cantonamentul din Slovenia, unde vor avea parte de patru meciuri amicale, în compania următoarelor echipe: Buducnost, Vardar Skopje, NK Aluminji, Sabah FK. Primul dintre ele se va disputa în cursul zilei de sâmbătă, 21 iunie.
La ora actuală, Costel Gâlcă are sub comandă 25 de jucători, printre care se numără și Andrei Șucu, fiul acționarului majoritar. Lotul complet arată astfel:
Marian Aioani • Adrian Briciu • Filip Blažek • Denis Ciobotariu • Alexandru Pașcanu • Christopher Braun • Cristian Manea • Răzvan Onea • Robert Bădescu • Patrick Popa • Jakub Hromada • Tobias Christensen • Kader Keita • Luka Gojkovic • Omar El Sawy • Alexandru Dobre • Rareș Pop • Drilon Hazrollaj • Claudiu Petrila • Claudiu Micovschi • Gabriel Gheorghe • Andrei Șucu • Sebastian Banu • Elvir Koljic • Borisav Burmaz.
Andrei Borza, Constantin Grameni, Cristian Ignat și Cătălin Vulturar (convocați la EURO U21), Bogdan Ungureanu (EURO U19) și Timotej Jambor (Slovacia U21), se vor alătura lotului în Slovenia după încheierea participării la turneele finale. Mattias Käit a primit câteva zile în plus de vacanță după convocarea la naționala Estoniei.