Clubul care-l dorește pe jucătorul de la FCSB a negociat, deja, transferul, iar decizia finală aparține atacantului.
FCSB se află în plin proces de pregătire a viitorului sezon, care include și participarea în preliminariile Ligii Campionilor.
Echipa lui Gigi Becali a avut la reunire 23 de fotbaliști. 8 au lipsit, deoarece au participat cu diferitele naționale ale României în preliminariile CM 2026 sau la Campionatele Europene U21 și U19. Jordan Gele nu s-a încadrat în nicio categorie, absentând pentru că latifundiarul din Pipera vrea să scape de el.
Atacantul născut în Franța este dorit la UTA de Adrian Mihalcea. Ei au mai colaborat la Unirea Slobozia, când jucătorul a marcat 5 goluri și a oferit 4 pase decisive în 24 de partide.
„În primul rând, Gele trebuie să-și rezolve situația de la club. Apoi, el are oferta noastră pe masă. Atât la el, cât și la alți jucători, depinde de ceea ce își doresc și ei.
Noi încercăm și ne-am exprimat dorința de a-l avea, depinde numai de el și de ceea ce dorește să facă în continuare”, a declarat Mihalcea, potrivit sportarad.ro.
Gigi Becali anunța încă de la începutul lunii iunie că vrea să scape de Jordan Gele, deoarece acesta nu se ridică la pretențiile campioanei României.
„Uite, chiar i-am și spus lui MM că Gele nu e de noi. M-am convins. Eu l-am luat că îmi mai trebuia încă un atacant. Cu Băluță ăla nu ne înțelesesem, l-am adus pe Bîrligea dar tot îmi mai trebuia un atacant. Și am căutat pe altul. Eu cred că Gele o să vrea să plece dacă o să vadă că nu va mai fi trecut pe listă”, spunea Gigi Becali, pentru ProSport.
Rămâne de văzut ce destinație va alege Gele, în condițiile în care este dorit și de Farul Constanța. Pe de o parte, la UTA ar lucra cu Adrian Mihalcea, omul care a știut să-I pună calitățile în valoare.
În schimb, la Farul ar fi sub supravegherea lui Gică Hagi, chiar dacă acesta nu se mai ocupă de pregătirea echipei, motiv pentru care l-a numit antrenor principal pe Ianis Zicu.
Mihalcea nu face din Gele o prioritate, dar a spus răspicat că are nevoie urgentă de câțiva jucători. Altă nemulțumire a tehnicianului este aceea că perioada pregătirii de vară devine din ce în ce mai scurtă.
„Încă sperăm pe ultima sută de metri azi, mâine, poimâine să mai vină jucători. Știam că va fi dificil în a negocia, în a vorbi cu mulți dintre ei. Unii încă așteaptă, perioada de transferuri e deschisă și cam toți acum se gândesc ce să facă.
E dificil, dar nu dramatizăm, încă este timp. Nu jucăm o finală în prima etapă, dacă e să ne raportăm la prima etapă. Va fi un campionat de anduranță și noi pentru un astfel de campionat trebuie să ne pregătim. Păcat că perioada de pregătire e din ce în ce mai scurtă”, a mai afirmat Mihalcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER