Transferul cu care echipa din Superliga a dat lovitura: „Nu a fost ușor să-l aducem”

Antrenorul echipei din Superliga își freacă mâinile de bucurie pentru transferul pe care l-a făcut, recunoscând că nu a fost ușor să-l ia pe jucător.

Fără victorie din 20 octombrie și venin după 4 remize, Petrolul a învins clar Metaloglobus, 4-1 pe teren propriu. Antrenorul Eugen Neagoe l-a lăudat pe Marcloviturao Dulca, unul dintre marcatori.

Lovitura dată de echipa din Superliga cu jucătorul care nu a fost ușor de adus

Echipa antrenată de Eugen Neagoe s-a chinuit mult în prima repriză, deschizând scorul în minutul 45. Oaspeții au egalat imediat după reluare, dar Petrolul a marcat de 3 ori în ultimele 35 de minute.

La finalul confruntării, tehnicianul a recunoscut că este mulțumit de rezultat, în contextul în care echipa din Ploiești a marcat de 4 ori, și l-a evidențiat pe Marco Dulca.

„Nu știu când a mai dat Petrolul 4 goluri. Băieții merită felicitări pentru efort, atitudine, mai ales în repriza a doua.

Le-am spus la pauză că jocul nu a fost ce mi-am dorit. Am început prost repriza a doua, dar ne-am trezit și am reușit să facem o repriză foarte bună.

Puteam să mai marcăm dacă eram mai atenți la ultima pasă. Mă bucur pentru toți, nu doar pentru cei care au marcat. Când echipa câștigă și face ce trebuie, toți merită felicitați.

Avem mai mulți jucători cu cote bune, cu meciuri la națională, nu doar Dulca. Sunt jucători de calitate. Nu a fost ușor să-l aducem, dar l-am convins.

Cred că e bine și pentru el că a acceptat. Este un grup bun, s-a acomodat repede, a fost primit bine. E un câștig pentru echipă, ca și revenirea lui Vali Gheorghe”, a transmis Negoe, după meci, potrivit Digi Sport.

Vali Gheorghe este încântat că Petrolul are meciuri la 3 zile

Gicu Grozav, autorul a două goluri, a scos în evidență faptul că este foarte dificil să joci împotriva unor echipe ca Metaloglobus, deoarece ele evoluează cu dezinvolutră, nu au ce pierde.

„Dacă ești montat și mobilizat există diferență de valoare, cu toată modestia. Mă bucur că am câștigat. A fost un moment comic acolo, nu am vorbit niciunul, am fost «Mutulică» amândoi și de asta ne-am lovit. Nu a fost nimic grav, dar asta se întâmplă dacă nu vorbim unul cu altul”, a mai transmis fotbalistul, referindu-se la faptul că s-a lovit de un coleg la marginea careului.

„Nu cred că sunt omul meciului, sunt fericit că am câștigat, dar și pentru mine, că aveam nevoie de un gol.

Veneam după mai multe rezultate de egalitate, dar când legi cu o victorie e și mai bine. Trebuie să rămânem modești, că diferența față de alte echipe este mică acolo, jos, în clasament.

Având în vedere că am început foarte slab campionatul, de când a venit «mister» avem altă față, suntem mai agresivi, mai buni pe recuperarea mingei, inclusiv pe atac, azi am marcat 4 goluri.

Va fi greu în continuare, dar de asta ne-am apucat de fotbal. Vine o perioadă încărcată, dar așa e bine să joci, din 3 în 3 zile, te ține mai concentrat. După meciul din cupă avem cu Universitatea Craiova și vrem să câștigăm ambele partide”, a completat Vali Gheorghe, care a marcat un gol și a dat două pase decisive.

Publicat: 01 12. 2025, 19:29