Cantonamentul de o lună al canotorilor, desfășurat în Italia, este de-acum acum istorie pentru sportivii acestei discipline olimpice.
Dar pentru Ancuța Bodnar, dubla campioană olimpică, locul acestui cantonament – Sabaudia – va rămâne ca o amintire plăcută.
Asta poate și datorită unui lucru banal, cotidian, tradițional în acea zonă. La o cofetărie micuță dar cât se poate de cochetă, croissant-urile cu cremă de fistic reprezintă deliciul turiștilor care vizitează inedita localirate.
După aceste „pufoșenii” a fost topită și Ancuța Bodnar.
„Erau delicioase. Aproape că nu trecea o zi fără să nu cumpăr un croissant de-acolo”, a povestit Bodnar.
Despre antrenamentele specifice, adică de pe luciul apei, Ancuța Bodnar se declară cât se poate de mulțumită având, totuși, o singură obiecție: bărcile cu motor și alte ambarcațiuni care au umplut lacul. „Nu am crezut că poate fi mai rău ca pe Snagov atunci când dăm de șalupe. Dar la Sabaudia era un adevărat bulevard. Valurile pe care le făceau erau foarte mari iar nouă ne era tot mai greu să vâslim”, a adăugat Bodnar.
Odată cu revenirea la Snagov antrenamentele au continuat.
„Dacă la Sabaudia am ieșit în simplu pe apă acum am început să ieșim în dublu. Este o rotire a colegelor de barcă până când se vor fixa echipajele. Acest lucru îl vor decide doar antrenorii când se va întâmpla.
Cel mai probabil înainte de prima competiție importantă, etapa de Cupă Mondială de la Sevilla”, a mai spus Bodnar.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F01%2F%E2%80%9EPersonalizat-pentru-mine.-Va-fi-gata-in-vara.-Ce-cadou-si-a-facut-campioana-olimpica-Ancuta-Bodnar-pentru-2025-1400x911.jpg)
August va fi o lună de foc și la propriu și la figurat. Cele mai importante competiții ale anului, Europenele și Mondialele sunt programate chiar în luna lui „cuptor” așa cum mai este cunoscută luna august.
„Între Eutopene și Mondiale avem doar trei săptămâni distanță. Într-un fel e bine că vom fi conectați la ambele competiții iar nivelul de pregătire va fi cel mai ridicat”, a mai precizat marea campioană.
Loturile naționale de canotaj ale României au efectuat un stagiu de pregătire în Italia, la Sabaudia, în perioada 1 februarie – 8 martie 2026.