Luni, 14 septembrie 2026, Tavi Popescu (23 de ani) a semnat cu grecii de la Levadiakos, pe care îi va reprezenta, sub formă de împrumut, pentru tot restul sezonului.
Alexandru Bourceanu (41), triplu campion în Superliga cu formația finanțată de Gigi Becali (68), și-a dat cu părerea despre alegerea fotbalistului.
Tavi Popescu a fost prezentat oficial de Levadiakos și își va putea consemna debutul în fotbalul grec cu prilejul confruntării din etapa 5.
Pe echipa antrenată de Charalambous și Pintilii o așteaptă un meci foarte greu, pe teren propriu cu Olympiacos, una dintre favoritele în lupta pentru titlu.
Pe de altă parte, Tavi Popescu o găsește pe Levadiakos într-o situație foarte delicată, iar cuplul Charalambous – Pintilii ar fi deja în pericol. Concret, în primele 4 etape, echipa care l-a împrumutat pe Tavi de la FCSB a înregistrat 3 înfrângeri și un egal. Golaverajul e dezastruos. Levadiakos nu a izbutit să înscrie nici măcar un gol, dar a primit 8.
Însă, revenind la Tavi și la decizia lui de a semna în Grecia, sub formă de împrumut, Alex Bourceanu, triplu campion în Superliga cu FCSB, crede fotbalistul a luat hotărârea corectă, deoarece în climatul tensionat de la gruparea roș-albastră nu se mai putea manifesta.
„La FCSB e atât de greu, mai ales atunci când echipa nu reușește să câștige. Atunci când echipa joacă prost, sunt câțiva jucători întotdeauna de la care se așteaptă foarte mult, iar el a fost unul dintre acești jucători.
A jucat foarte bine și toată lumea avea speranța că el va ajunge foarte repede la un nivel mult mai înalt, iar această presiune care s-a pus pe umerii lui la 17-18 ani e un lucru foarte greu de gestionat de un jucător.
Cred că pentru el e bine că a plecat să lucreze cu oameni care au încredere în el și să aibă un nou început, pentru că nu e simplu să intri în gura suporterilor. E un lucru dificil”, a declarat Alex Bourceanu, citat de Sport.ro.
Meciul Levadiakos – Olympiacos, care ar putea consemna debutul lui Tavi Popescu în fotbalul din Grecia, e programat duminică, 20 septembrie, de la ora României 17:00.
În 2006, adică în urmă cu fix 20 de ani, a învins-o Levadiakos pe Olympiacos ultima oară în campionat. De atunci a mai făcut-o o singură dată, în decembrie 2021, însă a fost vorba despre un duel din optimile Cupei Greciei.
Totuși, trebuie precizat că nici Olympiacos nu a început excelent sezonul 2026-2027, iar în precedentele două etape a înregistrat un egal și o înfrângere.
În prezent, Olympiacos e pe 6 în prima ligă din Grecia, cu 7 puncte. Lider e Panathinaikos, cu 12 puncte, urmată de PAOK, OFI Creta și Panetolikos, toate cu câte 9 puncte.