Transfer greu de înțeles! I-a refuzat pe Gigi Becali și pe Nelu Varga pentru a semna cu acest club obscur

Cristian Hitruc
Transfer greu de înțeles! I-a refuzat pe Gigi Becali și pe Nelu Varga pentru a semna cu acest club obscur
SURSĂ Sportpictures

Un transfer foarte greu de înțeles a fost realizat recent. Fotbalistul care a ales să îi refuze pe Gigi Becali și pe Nelu Varga a semnat cu un club obscur.

Chiar dacă a fost dorit de două forțe din Superliga României, FCSB și CFR Cluj, jucătorul a optat pentru o echipă din străinătate.

Fotbalistul care i-a refuzat pe Gigi Becali și pe Nelu Varga a semnat cu un club obscur

Pavol Safranko, fost atacant al celor de la Sepsi Sf. Gheorghe și-a găsit o nouă echipă, iar transferul lui a fost deja anunțat oficial. După ce i-a refuzat pe Gigi Becali și pe Nelu Varga, slovacul a făcut o alegere cel puțin ciudată și a ajuns la formația Sabah Baku, echipă care s-a clasat pe poziția a treia a clasamentului în campionatul Azerbaidjanului în sezonul trecut. Mutarea a fost anunțată oficial de către clubul azer în cursul zilei de marți, 9 iulie 2024, prin intermediul unei postări făcute pe rețelele de socializare.

„Sabah s-a întărit astăzi cu un jucător nou. Atacantul slovac Pavol Safranko a semnat pe 2 ani cu echipa noastră. Jucătorul de 29 de ani a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Tatran (2013-2016), Podbrezova (2016), Dunajska Streda (2017-2018), Aalborg (2019), Dundee United (2018-2019), Sundowns (2021-2022) și Sepsi (2019-2021 și 2022-2024)”, au notat cei de la Sabah, pe rețelele de socializare.

Pavol Safranko a reacționat imediat la postarea făcută de noul lui club și a ținut să mulțumească pentru oportunitatea primită.

„Mulțumesc pentru această nouă provocare”, a fost răspunsul atacantului în vârstă de 29 de ani, care a plecat de la Sepsi Sf. Gheorghe.

Pavol Safranko, dorit la FCSB și CFR Cluj

Contractul pe care Pavol Safranko l-a avut cu Sepsi Sf. Gheorghe a expirat recent, iar fotbalistul a ajuns pe lista de transferuri a lui Dan Petrescu, care își dorea foarte mult să îl transfere la CFR Cluj. Cu toate acestea, se pare că oferta venită de la clubul azer a reușit să îi stârnească interesul atacantului slovac.

Aceasta nu a fost prima aventură pe care Safranko a avut-o în România. El a mai evoluat la Sepsi Sf. Gheorghe în perioada 2019-2021, după care a semnat cu Mamelodi Sundowns FC, formație alături de care a devenit campion al Africii de Sud.

După această experiență, atacantul a fost dorit de Gigi Becali, la FCSB, dar a ales să semneze din nou cu Sepsi Sf. Gheorghe, refuzând oferta venită din partea roș-albaștrilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]