Unul dintre jucătorii transferați recent de Gică Hagi la Farul Constanța are probleme de ordin medical, fotbalistul fiind nevoit să facă unele eforturi pentru a nu se accidenta.
Patru jucători au ajuns la Farul Constanța în perioada de transferuri din iarnă, plus încă unul la începutul lui martie, iar alți trei au revenit la echipa lui Gică Hagi după ce le-a expirat împrumutul.
Gică Hagi a adus în ianuarie patru jucători brazilieni, toți sosind gratis. Este vorba despre Fabinho Baptista de la CD Mafra, Reginaldo de la Barcelona Ilheus, Joao Vitor Ferreira Kaminski și Isaque Vitor Ferreira Kaminski, ambii de la Retro FC Brasil.
De asemenea, lui Ștefan Mușat i-a expirat împrumutul la Chindia, iar lui Bogdan Lazăr și Cătălin Tronea la CSU Alba Iulia.
La Ovidiu a ajuns și Daniel Kivinda, jucătorul născut pe 31 august 2004 la Harkov din tată african și mamă ucraineancă. Situația lui este ceva mai delicată.
Structura fibrei sale îl face predispus la leziuni. Din acest motiv, medicii i-au recomandat să consume o cantitate foarte mare de lichide în fiecare zi. Kivinda trebuie să bea 5 litri de apă zilnic pentru a se feri de dureri, crampe și eventuale rupturi, potrivit Digi Sport.
Ajuns la Farul pe 3 martie, el a fost lăsat în afara lotului la meciul cu U Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat. Atacantul mai are la dispoziție cel puțin 10 meciuri, 9 în play-out și unul în Cupa României, pentru a-l convinge pe Hagi că are valoare.
„Am ales această echipă deoarece am considerat că este o oportunitate bună să devin un jucător și mai bun. Vreau să câștig trofee, vreau să ajut echipa. Vreau să fim pe un loc bun în clasament. Eu văd potențialul în această echipă.
Eu cred că putem să reușim niște lucruri frumoase. Mă simt bine, îmi place aici. Nu știu prea multe despre fotbalul românesc, dar îl cunosc bine pe domnul Gică Hagi”, a spus Kivinda pentru site-ul Farului, după ce mutarea s-a oficializat.
În ceea ce privește plecările, Farul s-a despărțit de Alexandru Stoian, Ionuț Cercel (ambii plecați la FCSB, pentru 1.000.000 de euro, în total), Rivaldinho (în China, la Qingdao Red Lions, pentru 250.000 de euro), Robert Mustacă (Olimpia Satu Mare), Alex Georgescu (Dunărea Călărași), Bogdan Lazăr (ACS Tg. Mureș) și Cătălin Tronea (Viitorul Onești), toți aceștia gratis.
De asemenea, Gabriel Dănuleasă, Darius Grosu și Mario Aioanei au fost împrumutați la CS Afumați, Metalul Buzău, respectiv, Olimpia Satu Mare.
În prima etapă din play-off, Farul va juca pe teren propriu cu Poli Iași. Meciul are loc pe 15 martie, de la ora 18:00. Ulterior, echipa lui Gică Hagi va întâlni FC Botoșani în deplasare (pe 29 martie, de la 14:30), Unirea Slobozia acasă, Sepsi în deplasare, FC Hermannstadt acasă, Petrolul în deplasare, Gloria Buzău acasă, UTA acasă și Oțelul în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER