Tavi Popescu a fost spectator de lux la meciul Petrolul – FCSB.
Unul dintre cei mai vechi componenți ai lotului lui Elias Charalambous ratează noul start de sezon. Tavi Popescu este măcinat de accidentări în ultimii ani, dar nu lipsește de la niciun meci al echipei sale. Cu câteva zeci de minute înainte de fluierul de start de pe „Ilie Oană”, mijlocașul și-a făcut apariția la volanul unui Mercedes-Benz CLA.
Internaționalul român este unul dintre marii absenți din lotul roș-albaștrilor. Tavi Popescu a suferit o nouă accidentare care îl va ține departe de teren în următoarele săptămâni. S-a accidentat la echipa națională, iar acum se pregătește să înceapă recuperarea după ce a suferit o întindere a ligamentelor. La fel ca Daniel Bîrligea și Denis Alibec, tânărul fotbalist e nevoit să asiste din tribună la meciurile colegilor lor.
În debutul noului sezon, a venit la fiecare meci să își încurajeze colegii. La Ploiești și-a făcut apariția într-un Mercedes-Benz CLA al cărui preț de pornire este de la 40.000 de euro. Fanii au sperat că vor putea face câteva poze cu fotbalistul, dar nu a schițat niciun gest și a mers direct la tribuna oficială.
Tavi Popescu s-a afișat într-un tricou alb oversized cu un imprimeu colorat în față. A adoptat o ținută lejeră de la un brand de renume, AirJordan. Șapca albă a purtat-o cu cozorocul întors spre spate, oferindu-i un look relaxat și tineresc.
Elias Charalambous a improvizat din nou formula de start și primele 45 de minute au fost dominate de gazde. La revenirea de la cabine au avut loc patru schimbări care și-au făcut rapid prezența în joc. Roș-albaștrii au dominat partea a doua a meciului de la Ploiești, iar pe final au dat lovitura prin Florin Tănase și au obținut prima victorie din noul sezon. După două etape, FCSB a acumulat patru puncte, în timp ce Petrolul rămâne cu un singur punct.
Echipele de start: