Ciprian Marica a abordat problema meciurilor aranjate din fotbalul românesc, susținând că fenomenul a ajuns până la nivelul Superligii.
Recent, Poliția Română a demarat o anchetă privind presupuse meciuri aranjate de echipa de fotbal CS Păulești. Ancheta face parte dintr-un dosar despre care ProSport a scris încă din luna decembrie, în mai multe materiale.
Înfuriat de greșelile de arbitraj de la partida Farul Constanța – CFR Cluj, scor 1-2, Ciprian Marica a abordat problema meciurilor aranjate din fotbalul românesc, susținând că fenomenul a ajuns până în primul eșalon. Mai mult, acționarul de la Farul a declarat că FRF nu ar fi străină de aceste probleme.
„Am spus de nenumărate ori, dar nimic oficial, că sunt probleme. Văd că s-au luat niște măsuri la nivelul Ligii 3, dar eu spun că nu sunt străini nici de ceea ce se întâmplă la Liga 2, nici de ceea ce se întâmplă la Liga 1! Și atunci asta este durerea, că noi, ăștia care băgăm bani în fotbal, chiar suntem proști. Bă, suntem proști! Mai pe față decât se întâmplă mi se pare că nu există.
Și, totuși, mi se pare că la FRF e cusută cu ață albă. N-are nicio treabă, de lucrurile importante nu se ocupă, în schimb de toate fleacurile auzi că au făcut nu știu ce. Însă de lucrurile care chiar contează trec nepăsători sau se fac că nu văd. Federația nu e străină de multe lucruri care se întâmplă. Deciziile, care se iau, influențează decizional echipele care se califică în play-off și cele care rămân în play-out. Aseară, noi am jucat fără VAR”, a declarat Ciprian Marica, în exclusivitate, pentru ProSport.
În urma anchetei demarate la CS Păulești, Ministerului Afacerilor Interne a confirmat, printr-un comunicat oficial, informația anunțată de ProSport, conform căreia patru suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
„CARTONAȘ ROȘU PENTRU „STRATEGII” DIN LIGA A III-A!
«Meciurile» aranjate în culise s-au mutat oficial la masa polițiștilor. După cele 34 de percheziții, avem primele rezultate de pe «tabelă»:
4 PERSOANE REȚINUTE – În urma probatoriului, 4 suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore. Mâine, 26 februarie, aceștia vor fi prezentați instanței cu propunere de măsură preventivă”, este menționat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.