Strategia Universităţii Craiova pentru a atrage fanii la meciul cu Oţelul Galaţi, programat de Valentine’s Day

Strategia Universităţii Craiova pentru a atrage fanii la meciul cu Oţelul Galaţi, programat de Valentine's Day
Foto: Universitatea Craiova

Mirel Rădoi are punctaj maxim în cele trei meciuri de când a revenit la Universitatea Craiova, iar încrederea suporterilor olteni în echipă este acum la cote ridicate, mai ales că, pe parcursul etapei precedente, Ştiinţa a fost pe primul loc în clasament, pentru o zi. Vineri, alb-albaştrii revin pe „Ion Oblemenco” şi pot urca din nou pe poziţia de lider, dacă se impun în duelul cu Oţelul Galaţi, programat de la ora 20.00, în etapa a 27-a.

În mod normal, asistenţa se anunţa destul de numeroasă, în acest context, numai că oltenii au concurenţă acerbă pentru seara de vineri. Pe lângă temperaturile scăzute, „iubirea pentru Ştiinţa” are de înfruntat sărbătoarea împrumutată din SUA, Valentine’s Day, cu prilejul căreia, la ora când Mitriţă & compania încearcă să învingă rivala din Moldova şi să redevină lideri, localele de pretudindeni sunt ticsite de cuplurile care sărbătoresc.

Discount la bilete pentru cupluri de Valentine’s Day, la meciul „U” Craiova – Oţelul

Astfel, pentru a avea cât mai mulţi suporteri pe stadion, astăzi şi mâine, pe 11 şi 12 februarie, Universitatea Craiova vinde pachete la meciul cu Oţelul, cu preţuri promoţionale pentru cupluri, cu ocazia Valentine’s Day.

„Pachet Valentine’s Day la meciul cu Oțelul Galați Prețuri speciale pentru El și Ea: Tribuna a II-a, sectorul 12 (1+1) – 41 RON. Peluza Nord, sectorul 3 (1+1) – 21 RON . Campania este valabilă exclusiv marți și miercuri, atât online, pe www.bilete.ucv1948.ro, cât și la punctele de vânzare tradiționale. Accesați site-ul nostru online de bilete, intrați pe planul stadionului pentru meciul cu Oțelul, selectați două locuri disponibil în sectorul 12 (Tribuna a II-a) sau 3 (Peluza Nord) pentru dvs. și persoana iubită, iar apoi finalizați comanda. Iubirea pentru Știința, în suflet ne-a intrat!”, este mesajul Universităţii Craiova.

De asemenea, abonaţilor li se oferă parking gratuit la meciul cu Oţelul Galaţi. O medie de 7.500 de spectatori a avut Universitatea Craiova la cele două meciuri de pe teren propriu cu Mirel Rădoi e bancă, 8.000 de fani venind la partida cu „U” Cluj şi 7.000 la cea cu Poli Iaşi. Cu o medie de 9.400 de spectatori, Universitatea Craiova este pe locul 5 în Superliga în acest sezon, după „U” Cluj, Rapid, Dinamo şi FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Vedeta baschetului francez și-a stabilit marele obiectiv pentru 2027: titlul mondial
Mediafax
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Cancan.ro
Frații Tate rămân în arest. După audierea maraton de joi, instanța din Miami a amânat decizia privind eliberarea pe cauțiune
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Descopera.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Mașina electrică de 20 CP care se încarcă de la soare. Are panouri extensibile și autonomie de 151 km
Promotor.ro