Acasa » Fotbal Intern » Superliga » „Știam, nu sunt venit de pe altă planetă!”, răspunsul ironic al lui Leo Grozavu pentru Marius Șumudică înainte de FC Botoșani – Rapid

„Știam, nu sunt venit de pe altă planetă!”, răspunsul ironic al lui Leo Grozavu pentru Marius Șumudică înainte de FC Botoșani – Rapid

Daniel Nazare
05 dec. 2025, 13:55, Superliga
„Știam, nu sunt venit de pe altă planetă!”, răspunsul ironic al lui Leo Grozavu pentru Marius Șumudică înainte de FC Botoșani - Rapid
Leo Grozavu in meciul de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj si FC Botosani, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Dr.Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, duminica 17 august 2025. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES

Leo Grozavu a recunoscut că avea în plan forțarea unui cartonaș roșu pentru doi dintre jucătorii săi în meciul cu FC Botoșani, scor 1-1 etapa trecută.

Motivul era un unul simplu: cu eliminarea ar fi stat în Cupa României, nu pentru cumul de avertismente în campionat, chiar contra liderului Rapid.

Leo Grozavu i-a răspuns lui Marius Șumudică: „Știam, nu sunt venit de pe altă planetă!”

Leo Grozavu a admis că era premeditat gestul celor doi, dar în același timp se gândea să scoată un rezultat pozitiv cu „câinii roșii”.

Antrenorul botoșănean a părut deranjat de întrebare dar n-a vrut să intre în conflict cu Marius Șumudică, personajul care l-a certat pe patronul Valeriu Iftime că nu s-a apelat la acest gen de „balcanisme”.

„A fost în calcul etapa trecută ca doi fotbaliști să ia roșu în campionat să stea în Cupa României, cei care aveau galbene. Ce pot să spun? Am discutat cu ei, știam, le-am spus că în cazul în care avem avantaj putem face și asta… Știam, nu sunt venit de pe altă planetă!”, a punctat Leo Grozavu, fără să dea nume.

„În ultimul minut trebuia să faceți în așa natură încât să ia roșu, ca să stea în Cupă și să joace cu Rapid. Sunt balcanisme, știu. Mă făceam că nu ies de pe teren, să îl învățați. Lua al doilea galben, stătea în Cupă și îl aveați în meciul cu Rapid”, i-a transmis Marius Șumudică lui Valeriu Iftime la Fanatik.

„Nu sunt în mintea lui Gâlcă, am niște anticipări dar nu le fac publice”, s-a referit Grozavu la tactica Rapidului.

Rapid și FC Botoșani, prestații rușinoase în Cupa României

Ambele echipe au ieșit șifonate din competiția KO. FC Hermannstadt, fără antrenorul Marius Măldărășanu, a învins-o neașteptat pe FC Botoșani, cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, în deplasare, într-un meci din Grupa D a Cupei României la fotbal.

FC Argeș a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1 (1-1), marți seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a doua a Cupei României la fotbal, în Grupa A.

Rapid a deschis scorul prin Claudiu Petrila (21), dar argeșenii au egalat prin Robert Moldoveanu (38), care a reușit apoi dubla, în debutul reprizei secunde (53).

Presiune este tot timpul, indiferent de locul pe care îl ai în clasament. Pentru că îți dorești să câștigi și atunci trebuie să fie o presiune pozitivă. Ne dorim să câștigăm meci cu meci și, după aceea, putem să vorbim și de alte lucruri

Costel Gâlcă, antrenor Rapid