Sorin Paraschiv (45 de ani), fostul mare fotbalist UEFAntastic, s-a arătat trist din cauza actualei situații a sportului-rege din România.
El s-a întors în Ghencea, pășind pentru prima dată pe gazonul noii arene. Paraschiv a rememorat perioadele de glorie și a tras un semnal de alarmă, conform căruia țara noastră a ajuns „la coada Europei” din punct de vedere fotbalistic.
Sorin Paraschiv a cucerit trei trofee în tricoul roș-albastru și și-a amintit de vremurile în care trupa din Ghencea bifa un parcurs european de top.
„Este prima oară când revin după modernizarea stadionului. Ok, am mai fost la câteva meciuri, dar să intru pe la vestiare și pe teren e prima oară. Un stadion pe care am făcut istorie la acea vreme, un stadion care a fost «templul fotbalului românesc».
Au fost niște momente frumoase. Am făcut parte dintr-o generație foarte bună din istoria Stelei. Am avut rezultate în cupele europene, ceea ce este foarte important în palmaresul unei echipe. Nu numai trofeele interne, ci și parcursul european este unul foarte important, pentru că te bați cu echipe foarte, foarte grele.
La un moment dat jucam atât de lejer în cupele europene și nu mai aveam frică de nicio echipă grea a Europei, pentru că eram un grup foarte puternic și deja atinsesem o experiență foarte mare.
Este dureros. Pe vremea noastră erau patru-cinci echipe, se adunau puncte. La un moment dat, dacă ne aducem bine aminte, am avut două echipe în Champions League, s-a mers direct în UCL.
Astea sunt vremurile, ăsta este nivelul de țară acum, din nefericire. Și o spun cu tristețe, am rămas așa, cam la coada Europei”, a spus Sorin Paraschiv, potrivit gsp.ro.
De asemenea, ex-mijlocașul cu profil defensiv a pus accent pe ideea că situația nu se va schimba fără implicarea celor care fac parte din fenomen.
„Ne-au întrecut foarte multe țări. Dacă nu ridicăm nivelul, probabil vom rămâne în același stadiu în care suntem acum. Asta este, trebuie să acceptăm situația, să acceptăm unde suntem și să încercăm să facem ceva.
Dacă stăm și ne plângem și suntem compătimiți, să spunem așa, nu vom face nimic. Cei care sunt în fotbal trebuie să pună umărul la bătaie și cei care au idei bune trebuie să vină și să ridice nivelul”, a conchis Paraschiv.
În luna martie, fostul căpitan al roș-albaștrilor a fost adus la FC Bihor Oradea, în fotoliul directorului sportiv.