Ștefan Târnovanu și-a stabilit obiectivul pentru 2023. „Distanța e recuperabilă!” Mesaj războinic pentru adversare. „O să luptăm!”

Ștefan Târnovanu și-a stabilit obiectivul pentru 2023. „Distanța e recuperabilă!” Mesaj războinic pentru adversare. „O să luptăm!”
  • Publicat:

Ștefan Târnovanu (22 de ani), portarul titular de la FCSB, și-a stabilit principalul obiectiv pentru sezonul 2022 – 2023.

Ștefan Târnovanu și-a stabilit obiectivul pentru 2023

FCSB a reluat pregătirea după o vacanță de două săptămâni, iar elevii lui Mihai Pintilii au revenit cu forțe proaspete și obiective mărețe.

Goalkeeperul în vârstă de 22 de ani crede că FCSB poate câștiga titlul în sezonul 2022 – 2023, chiar dacă a încheiat anul 2022 pe locul trei, cu 38 de puncte, la șapte în spatele liderului Farul Constanța și la șase distanță de CFR Cluj.

„Au fost două săptămâni în care ne-am liniștit. Au fost foarte multe meciuri de la începutul sezonului și cred că ne-a priit (n.r. – pauza).

Se vorbește de titlu pentru că tot timpul s-a vorbit la Steaua (n.r. – FCSB). Sperăm să reușim, distanța e recuperabilă. Cât timp e matematic posibil, noi o să luptăm. Anul trecut, în play-off, am fost foarte aproape să facem surpriza, revenind de la acea distanță mare de puncte. Sperăm ca, până în play-off, să mai recuperăm ceva puncte și să putem duce lupta până la capăt.

Adversarul cel mai periculos e CFR, dar nici alte echipe n-ar trebui excluse. Mai sunt foarte multe meciuri”, a spus Ștefan Târnovanu la reunirea echipei.

Ce spune Ștefan Târnovanu despre rivalitatea cu Andrei Vlad

Ștefan Târnovanu a vorbit și despre schimbările care vor avea loc la FCSB în perioada de mercato din această iarnă, dar și despre Andrei Vlad, portarul care l-a înlocuit pe finalul lui 2022 după ce s-a accidentat.

„Nu știu și nu depinde de mine cine rămâne și cine pleacă. Suntem uniți și, dacă va veni cineva, îl vom primi cu brațele deschis. Vlad, cât a apărat, a apărat senzațional. Au fost momente la multe echipe în care ambii portari au apărat bine. Tot timpul te motivează concurența și faptul că el a făcut niște meciuri foarte bune mă face să muncesc și mai mult”, a mai spus portarul vicecampioanei României.

FCSB a încheiat anul 2022 cu 38 de puncte. Trupa condusă de Mihai Pintilii a bifat 11 victorii, cinci remize și cinci înfrângeri în 21 de meciuri jucate în sezonul 2022 – 2023 și se află la șapte puncte distanță de liderul Farul Constanța și la șase în spatele CFR-ului.

Primul meci oficial al vicecampioanei României va avea loc duminică, 22 ianuarie, ora 20.45, când se va deplasa pe terenul lui Hermannstadt. Toate meciurile din Superliga sunt transmise la TV de Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport, iar cele mai importante faze vor fi Live Video Online pe www.prosport.ro.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×