Ștefan Baiaram, la un pas de transferul în Serie A! Universitatea Craiova pregătește marea lovitură: suma cerută de Mihai Rotaru | EXCLUSIV

Ștefan Baiaram, la un pas de transferul în Serie A! Universitatea Craiova pregătește marea lovitură: suma cerută de Mihai Rotaru | EXCLUSIV

Unul dintre internaţionalii de tineret ai Universităţii Craiova, Ştefan Baiaram, este în atenţia unor cluburi din Italia, iar cele mai printre cele care îl monitoritzează şi ar fi interesate să-l aducă în Serie A ar fi Sassuolo, fosta echipă a lui Vlad Chiricheş, Udinese şi Fiorentina. Formaţia viola a avut şi anul trecut o tentativă de a-l aduce în Toscana pe Baiaram. 

Decarul formaţiei din Bănie a fost urmărit în mai multe rânduri de scouteri ai cluburilor italiene pe parcursul acestui sezon, dar, din păcate pentru jucătorul de 20 de ani al Ştiinţei, acesta a fost accidentat pentru o lungă perioadă. Mai întâi, el a lipsit o lună de pe teren, după ce s-a accidentat într-un meci la Mediaş, cu Hermannstadt, apoi a suferit o accidentare mai gravă, într-un meci la Piteşti, cu FC Argeş, în Cupa României. În iarnă, Baiaram a suferit o intervenţie chirurgicală şi a revenit recent pe gazon. În acest sezon, în 27 de meciuri în toate competiţiile, Baiaram are 4 goluri şi 3 pase de gol.

Ștefan Baiaram, la un pas de transferul în Serie A! Universitatea Craiova cere 10 milioane de euro

Oltean get-beget, produs al academiei clubului Universitatea Craiova, Ștefan Baiaram este cotat la 1 milion de euro pe transfermarkt, dar clubul din Bănie, cu care are contract până în 2026, n-ar concepe să se despartă de el pentru o sumă mai mică de 10 milioane de euro. Adică tot atât cât a plătit Sassuolo în vara trecută pe un alt jucător de profilul lui Baiaram, norvegianul Kristian Thorstvedt, adus de la Genk, care n-a avut însă evoluţii tocmai apeciate.  

Pentru Baiaram au venit scouteri în toamna trecută, la derby-ul local, cu FCU Craiova, dar tânărul fotbalist n-a avut atunci o prestaţie solidă, mai ales că venea după o perioadă de absenţă. El s-a accidentat şi în ultimul meci de pe „Ion Oblemenco”, cel împotriva lui CFR Cluj, fiind schimbat în prima repriză de Eugen Neagoe, dar va fi apt pentru următorul joc al oltenilor, cel din deplasare, cu Farul.

Ştefan Baiaram a fost descoperit de Silviu Bogdan, care l-a avut la şcoala sa de fotbal şi pe Valentin Mihăilă, fotbalist transferat de Universitatea Craiova, acum doi ani, la Parma, pentru 9 milioane de euro. Silviu Bogdan are, ca şi în cazul lui Mihăilă şi al altor jucători de la Universitatea Craiova, 20 la sută dintr-un transfer al lui Baiaram.

Ștefan Baiaram in meciul amical de fotbal dintre Romania U21 si Portugalia U21, desfasurat pe Stadionul Steaua din Bucuresti, vineri 24 martie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ștefan Baiaram, unicul „under viabil” al Universităţii Craiova pentru sezonul următor

Ştefan Baiaram este singurul jucător de bază al Universităţii Craiova care poate fi utilizat pe post de „under” şi în sezonul următor. Ceilalţi fotbalişti care în acest sezon au acest rol, Vladimir Screciu, Jovan Markovic, Alexandru Işfan şi Alexandru Cîmpanu, nu vor mai putea fi chemaţi la naţionala U21 din vara viitoare.

Un alt jucător under din lotul actual este David Sala, dar acesta a dezamăgit în meciurile în care a fost utilizat, în timp ce Denis Benga nu mai are şanse să prindă echipa, pe postul său, de fundaş stânga, fiind în lot: Nicuşor Bancu, Bogdan Vătăjelu şi Basilio Ndong.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania