PAOK a luat decizia în cazul lui Ștefan Baiaram! Anunțul venit după negocierile cu Universitatea Craiova

Mihnea Tălău
Transferul lui Baiaram la Paok, caz închis. FOTO: SportPictures

Transferul lui Ștefan Baiaram (23 de ani), în acest mercato, la PAOK Salonic a picat, grecii nefiind de acord cu oferta propusă de Universitatea Craiova. Cu toate că clubul elen a făcut un „marcaj strict” la atacantul oltean, conducerea lui PAOK s-a reorientat către Simon Banza (30 de ani), atacant francez care evolua în Emiratele Arabe Unite, la Al-Jazira.

Astăzi, grecii au anunțat oficial sosirea lui Simon Banza la Salonic, care va evolua sub formă de împrumut până la finalul actualei stagiuni. Suma pentru un transfer definitiv fiind de 6 milioane de euro.

Cine este înlocuitorului lui Baiaram în atacul lui PAOK

Universitatea Craiova ceruse un milion de euro pentru împrumutul lui Ștefan Baiaram la PAOK, iar suma de transfer definitiv urma să se ridice la aproximativ 5 milioane de euro.

PAOK ar fi fost dispusă să ofere doar jumătate din sumă, 500.000 de euro, plus opţiunea de cumpărare definitivă peste un an, contra sumei de 4 milioane de euro. Neînțelegerea a făcut ca acest transfer să pice și grecii să aleagă pista Banza.

Simon Banza, înlocuitorul lui Baiaram în atacul lui PAOK, a înscris în cariera sa 98 de goluri și 34 de assisturi în 218 meciuri jucate pe postul de atacant central.

El a „rupt plasele” în Portugalia, unde numai Viktor Gyokeres l-a depăşit ca număr de reuşite în ultimii ani. Asta deşi în 2020 Banza suferise o gravă accidentare, ruptură de ligamente încrucişate. După ce a convins la Famalicao şi Braga, Banza a făcut-o şi în Turcia, la Trabzonspor, unde a fost golgheterul echipei.

Acum un an a ajuns la Al Jazira, în Emiratele Arabe Unite, devenind cel mai scump transfer din istoria echipei pregătite de Cosmin Olăroiu, cu 10 milioane de euro. În vară, el a fost convocat de RD Congo pentru Cupa Mondială, iar acum a ajuns la Salonic.

Banza, evaluat la 10 milioane de euro, Baiaram doar la 5 milioane de euro

În timp ce Simon Banza este evaluat de Transfermarket la 10 milioane de euro, Ștefan Baiaram este cotat la 5 milioane de euro, cea mai mare sumă în dreptul unui jucător din Superliga.

Atacantul Universității Craiova a fost dorit în această vară și de belgienii de la Anderlecht. Transferul a picat deoarece suma de transfer cerută de formația din Bănie a fost prea mare.

În actuala stagiune, Ștefan Baiaram a bifat 16 meciuri pentru Universitatea Craiova, în Superliga, preliminariile cupelor europene, Cupa și Supercupa României.

Patru goluri și două pase decisive a oferit Ștefan Baiaram în acest start de sezon.

Extrema oltenilor a bifat 21 de minute în meciul cu Corvinul, câștigat de Universitatea Craiova, scor 1-0, la Arad, în cadrul etapei cu numărul 9 Superliga României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]