În primul meci al acestei ediții de campionat, a debutat Metaloglobus în Divizia A, devenind a 16-a grupare din București care a activat de-a lungul timpului în primul nostru eșalon.
Odată cu ea a debutat pe prima scenă, printre alții, și David Irimia. Iar cu două minute înainte de final, a intrat în teren și Alexandru Irimia, pentru acesta nefiind debut, acesta producându-se pentru el în urmă cu doi ani, pe când era la Dinamo.
Chiar dacă s-a înregistrat o înfrângere drastică în fața Universității Cluj, 1-4, echipa bucureșteană a atras atenția prin prezența celor doi Irimia, care sunt frați gemeni (născuți la 12.05.2006).
Ei devin astfel abia a 3-a pereche de frați gemeni autohtoni care au evoluat de-a lungul timpului în prima noastră divizie.
Cronologic, prima pereche a fost cea a gemenilor Munteanu (născuți la 03.07.1932), Anton și Dumitru, care au fost părtași la cea mai glorioasă perioadă a Petrolului de la jumătatea anilor 50, până la cea a anilor 60, când s-au câștigat multe trofee.

Peste aproximativ trei decenii, au apărut gemenii Rotariu (născuți la 27.09.1962), Iosif și Ilie. Dacă între cei doi Munteanu era un echilibru al valorii lor fotbalistice, la cei doi Rotariu era o discrepanță imensă între ei.
Dacă Iosif a evoluat în numeroase partide în Divizia A, în prima ligă turcă, în cupele europene și în echipa națională, câștigând totodată multe trofee, Ilie a jucat doar 2 meciuri în Divizia A, restul carierei petrecându-și-o în eșaloanele 2 și 3.
În afara celor trei evocate mai sus, prima noastră ligă a mai cuprins de-a lungul timpului încă alte 5 perechi de gemeni proveniți însă din străinătate: Skala din Moldova, Karamian din Armenia, Constantino da Silva (Erico și Elton) din Brazilia, Oriol i Garcia din Spania, Mevlja din Slovenia și Meleke din Côte d’Ivoire.
Luni, 14 iulie