Sorin Cârțu nu îl iartă pe Mirel Rădoi, după ce a plecat cu scandal de la Universitatea Craiova: „E dezamăgirea vieții! Nu i-am strâns mâna și nici nu vreau să mă împac”

Sorin Cârțu nu îl iartă pe Mirel Rădoi, după ce a plecat cu scandal de la Universitatea Craiova: „E dezamăgirea vieții! Nu i-am strâns mâna și nici nu vreau să mă împac”
  • Publicat:

Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a rămas cu un gust amar după plecarea lui Mirel Rădoi din Bănie.

Sorin Cârțu nu îl iartă pe Mirel Rădoi, după ce a plecat cu scandal de la Universitatea Craiova

Fostul antrenor al oltenilor a avut mai multe nemulțumiri pe care și le-a exprimat public, ceea ce i-a deranjat pe conducătorii clubului Universitatea Craiova.

Sorin Cârțu a anunțat că nu are de gând să treacă peste cele întâmplate, nici măcar acum, la patru luni de la plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova. Nu vrea să îl iartă pe cel pentru care chiar el a insistat să meargă în Bănie, fiind considerat „copilul de suflet” al lui Sorin Cârțu.

Totodată, Sorin Cârțu a dezvăluit că Mirel Rădoi și-a prezentat scuzele pentru ieșirile sale, însă el nu a dorit să îi strângă mâna fostului antrenor. Acum, Mirel Rădoi rămâne „dezamăgirea vieții” lui Sorin Cârțu.

„Acum, da, dezamăgirea vieţii. I-am spus: el mă uită pe mine, eu îl uit pe el. Nu am existat, el nu a existat. Rădoi nu a fost corect în ceea ce a expus acolo. Eu nu l-am inflenţat cu nimic în deciziile lui. Cum a povestit acolo şi ce a povestit… sâmbătă a fost meciul cu FC U, pierdută. Eu am stat luni două ore cu el şi nu ştiu dacă am vorbit 30 de secunde de meciul pierdut. Şi tu după apari… de ce nu mi-ai spus mie în alea două ore când am stat de vorbă?

Nu, n-am nicio treabă. Tu ai ieşit, ai făcut iureş la televizor şi după vine să îşi ceară scuze, să dea mâna cu mine. Cum să accept aşa ceva? Mă faci varză la televizor şi pe urmă îţi ceri scuze între patru ochi. Chiar mă subapreciezi! Bineînţeles că nu i-am strâns mâna şi nici nu vreau să mă împac. El să nu mă aibă pe mine pe gând, eu nu îl am pe el. E simplu!”, a spus Sorin Cârțu, în cadrul podcastului „Tare de tot”.

„Dacă m-aș lua după nea Sorin (n.r. Cârțu), ar fi consecința unui joc slab. O să îi predau lui legitimația să revină la echipă. Înceamnă că a înțeles greșit mesajul. Am tot colectat informații și lucrurile care s-au spus, iar multe dintre ele au venit din interior. Decât să fie o situație implozivă la club, mai bine plec. Orice aș face… m-ați criticat că m-am luat de jucători… Dacă eu nu am dreptul să o fac… Cei care conduc au dreptul…” – Mirel Rădoi, în decembrie 2022

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Devine imposibil în România. Se interzice direct prin lege. S-a votat azi, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…