Derby-ul Rapid – Dinamo se va juca cu casa închisă, astfel că se anunță o atmosferă incendiară.
Cu cinci zile înaintea meciului programat sâmbătă, 15 august, de la ora 21:30, pe Stadionul Giulești, Marius Bilașco a anunțat că toate biletele puse în vânzare au fost epuizate.
Interesul pentru duelul dintre cele două mari rivale din Capitală este uriaș, mai ales că ambele echipe au început bine sezonul. Rapid se află pe locul secund după primele patru etape, cu 8 puncte, în timp ce Dinamo ocupă poziția a treia, cu 7 puncte.
Directorul sportiv al giuleștenilor a confirmat că nu mai există niciun tichet disponibil pentru partida de pe Giulești.
„Nu mai sunt bilete. Cererea este foarte mare, iar stadionul nu face față cererii. Da, e ceva de la care ne așteptam, pentru că la meciurile de acasă, cel puțin derby-urile și meciurile importante, cererea este uriașă și atunci nu faci față”, a declarat Marius Bilașco, conform celor de la Fanatik.
Oficialul Rapidului a explicat că ar fi existat cerere pentru mult mai multe bilete, însă capacitatea stadionului nu permite acest lucru. Noul stadion Giulești, inaugurat în 2022, are o capacitate de 14.050 de locuri.
„Cele regulamentare, care sunt, pentru oaspeți care se dau, apoi restul. Cred că 12 mii, 12 mii și ceva. Da, probabil. Era o cerere mare”, a mai spus Bilașco, întrebat dacă Rapid ar fi putut vinde chiar și 25.000 de bilete pentru un astfel de meci.
Partida se anunță una dintre cele mai așteptate ale începutului de sezon. Rapid vine după un start solid sub comanda lui Daniel Pancu, iar Dinamo traversează și ea o perioadă bună, după victoria clară cu FC Voluntari, scor 4-0.
Marius Bilașco a vorbit și despre dificultatea duelului cu formația din Ștefan cel Mare. Oficialul giuleștenilor consideră că Dinamo este o echipă bine organizată și periculoasă, mai ales după ultimele rezultate.
„E un meci pe care cumva îl așteptăm. Sunt meciuri frumoase de jucat. Dinamo este în formă. Am văzut asta la meciul trecut, chiar dacă au fost și foarte multe comentarii legat de jocul lor și cum s-a desfășurat partida.
Dar eu cred că o echipă care a marcat foarte multe goluri și celor de la Craiova, și celor de la Voluntari nu poate să fie decât o echipă bine organizată”, a mai spus Marius Bilașco.