Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul echipei FC Botoșani, se află în criză de puncte în Superliga și patronul Valeriu Iftime ar dori înlocuirea lui cu Marius Croitoru, recent licențiat Pro la Chișinău.
Mutarea nu se face, susțin surse ProSport, pentru că fostul jucător de la Dinamo nu dorește rezilierea angajamentului scadent în iunie 2027. Adică încă 15 luni de contract.
Valeriu Iftime, finanțatorul clubului moldovean, s-a aflat în Japonia până marți, iar miercuri ar avea întâlnirea decisivă cu Leo Grozavu.
Patronul botoșănenilor încearcă să-l înduplece pe antrenor să rezilieze contractul pe o sumă redusă față de totalul salariilor rămase de achitat.
„Am făcut asta din respect, pentru că altfel nu se mai înțelegea nimeni cu nimeni. Toți știau că ceva nu merge, dar sperau mereu că mâine va fi mai bine. Și din speranța asta, după 12 etape, te trezești cu trei puncte și ești terminat. Rămânem prieteni, dar ajunge. Dacă vrem să păstrăm direcția bună, trebuia să intervin. Iar cu Leo… e un om prietenos, respectuos, și e clar că nimănui nu i-a plăcut ideea de a renunța la el”, a declarat Valeriu Iftime marți dimineața.
Următoarea etapă, după numirea noului antrenor la FC Botoșani, cel mai probabil Marius Croitoru, ar fi crearea unei noi strategii prin care grupul de firme deținut de Valeriu Iftime să pompeze 2,5 milioane de euro anual, mult mai puțin față de acum.
Marius Croitoru este acum scouter pentru divizionara secundă FC Bacău, oraș unde domiciliază, și, spre deosebire de precedentele mandate, acum ar putea fi antrenor principal cu acte în regulă, asta pentru că în decembrie 2025 a obținut licența Pro în Republica Moldova, la Chișinău.
Asta s-ar întâmpla și pentru faptul că Marius Croitoru este și bun scouter, iar echipa n-a mai punctat financiar, ca în trecut, când reușea transferuri pe sume importante de bani.
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 3-1 (2-0), vineri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în primul meci din etapa a 29-a a Superligii de fotbal. Moldovenii veneau după patru eșecuri consecutive.