Portughezul Guilherme Soares Araujo pleacă de la Petrolul. El a anunțat că se desparte de club deși mai sunt două etape din play-out, plus posibil alte două de baraj. Fundașul central, venit de la Poli Iași, dar care fusese curtat insistent de Mirel Rădoi pentru un transfer la Universitatea Craiova, și-a anunțat despărțirea de club, după ce a fost exclus de pe lista LPF.
“Se încheie încă un capitol. Unul dificil și plin de provocări. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături. Îi doresc clubului mult succes în viitor. Hai Petrolul!”, a transmis el fanilor ploieșteni, înainte de meciul FC Botoșani – Petrolul.
Despărțirea e un gest previzibil, deoarece acesta nu mai poate juca până la finalul sezonului, întrucât a fost scos de pe lista LPF, iar odată ce a ieșit de pe ea nu mai poate fi reintrodus până la prima pauză competițională.
Topal l-a sacrificat pe Guilherme, pentru a-i face loc în lot neamțului Kilian Ludewig. Acesta a jucat ultima dată în septembrie, când a suferit o accidentare gravă la gleznă, care a necesitat operație și o recuperare anevoioasă. Ludewig a fost preferat de Topal deoarece acesta a gândit că are nevoie de forță ofensivă pe finalul de campionat, în care Petrolul încearcă să scape, nu doar de retrogradare directă, ci și de baraj.
Guilherme a prins 11 meciuri în acest sezon al Superligii, dar în majoritatea timpului a fost rezervă sau în afara lotului.
Aceasta este a doua despărțire de Petrolul, consemnată în câteva zile, după cea de Alexandru Mateiu. Acesta a fost scos din lot pentru meciul de la Botoșani și întrucât mai are contract doar până pe 30 mai, și-a anunțat și el plecarea de la echipă.
Petrolul are o șansă mare în lupta pentru evitarea retrogradării. Rezultatul de ieri, Oțelul – Farul 3-2, a adus un ajutor substanțial echipei lui Topal. Gălățenii s-au salvat de la baraj, iar Farul nu mai depinde de ea pentru a evita barajul. În schimb, Petrolul are salvarea la mâna ei. Ploieștenii mai au nevoie de patru puncte din ultimele două meciuri (azi la Botoșani și săptămâna viitoare cu Oțelul, pe teren propriu).
Întrucât principalul criteriu de departajare, în caz de egalitate de puncte, este rotunjirea din sezonul regular, Petrolul se va clasa înaintea Farului, în cazul în care vor avea același punctaj.
UTA – Csikszereda 1-0
Oțelul – Farul 3-2
FC Botoșani – Petrolul (duminică, 10 mai – ora 16.00)
Metaloglobus – Hermannstadt (luni, 11 mai – ora 18.00)
FCSB – Unirea Slobozia (luni, 11 mai – ora 21.00)
Petrolul- Oțelul
Hermannstadt – FCSB
Farul – Metaloglobus
Csikszereda – Botoșani
Slobozia – UTA