Sepsi a jucat dur! Cum s-a negociat transferul noului român de la Slavia Praga: „Îmi îndeplinește tot ce mi-am dorit”

Sepsi a jucat dur! Cum s-a negociat transferul noului român de la Slavia Praga: „Îmi îndeplinește tot ce mi-am dorit”
  • Publicat:

Sepsi OSK a dat lovitura în ultimele ore de mercato. Formația din Covasna a parafat cel mai scump transfer din istoria clubului.

Sepsi a jucat dur! Cum s-a negociat transferul noului român de la Slavia Praga

Vânzarea lui Andres Dumitrescu la Slavia Praga pentru 1 milion de euro s-a făcut după multe negocieri cu clubul din Cehia. ProSport a anunțat în exclusivitate transferul neașteptat al lui Andres Dumitrescu la Slavia Praga.

„Dimineață, cei de la Praga au trimis o ofertă de 700.000, noi am zis că nici nu se discută, după masă un 800.000, seara 900.000 și pe la ora 22:00, 23:00, nici nu știu când au zis: „OK, îi plătim clauza de reziliere de 1 milion de euro. Plus 10%, care nu se știe niciodată dacă nu o să fie bine și pentru club. Iată că un club așa de mic a făcut o așa afacere. Nu e o sumă mică”, a dezvăluit Laszlo Dioszegi detaliile mutării, pentru Prima Sport.

Fundașul stânga a mai fost dorit de CSKA Sofia și a primit recent și o ofertă din Belgia. „Acum o săptămână am primit o ofertă de la o echipă din Belgia, pentru 600.000 de euro”, a mai spus Dioszegi.

„Îl vedem pe Andres ca pe o promisiune interesantă, o investiție pentru viitor”

Până pe 30 iunie 2027 va dura contractul pe care Andres Dumitrescu l-a semnat cu Slavia Praga. Cehii au investit 1 milion de euro în el pentru că îl văd un jucător de viitor. Dumitrescu va avea concurență mare. Jan Boril, căpitanul Slaviei Praga și fost internațional sau Lukas Provod, actual internațional, joacă la Slavia pe postul de fundaș stânga. „Am căutat o alternativă pe partea stângă a defensivei unde vrem să creștem concurența.

Aveam nevoie de jucători pe partea stângă a terenului. Îl vedem pe Andres ca pe o promisiune interesantă, o investiție pentru viitor. Îl urmărim de multă vreme. Este rapid, dinamic. Credem că antrenorii noștri îl vor putea face mai bun și vor putea profita la maxim de marele său potențial”, a spus directorul sportiv al Slaviei, Jiri Bilek, pentru site-ul oficial.

Dumitrescu este încântat de transferul său în capitala Cehiei.

„Pentru mine este foarte important transferul la Slavia, îl iau ca pe un mare pas înainte. Sunt foarte fericit să fiu aici. Când am auzit de interesul Slaviei nu m-am gândit de două ori. Știu ce fel de club este, cum este atmosfera, ce fel de fani sunt, cât de grozav este Praga ca oraș. Îmi îndeplinește tot ce mi-am dorit”, a spus Dumitrescu la prezentarea sa oficială.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare